Mergi la conţinutul principal
Centrul Istoric, sub asediu

SUPAGL montează indicatoare, tinerii teribiliști le vandalizează

* de la începutul acestui an, echipele SUPAGL au montat aproape 400 de indicatore rutiere noi * de asemenea, au fost reparați și vopsiți peste 700 de stâlpi pentru indicatoare rutiere pe toate arterele din municipiu * cu toate acestea, pe mai toate străzile din Centrul Istoric există indicatoare rutiere vandalizate de teribiliști, care le-au murdărit cu grafitti

 

Indicatoare rutiere noi vandalizate de tinerii teribiliști, care nu se mulțumesc să murdărească pereții blocurilor și ai caselor proaspăt date cu var și soclurile statuilor de pe bulevard, ci mâzgălesc cu vopsea orice le iese în cale. Inclusiv indicatoare rutiere.

"De la începutul acestui an, echipele noastre au vopsit peste 700 de stâlpi pentru indicatoare - inclusiv stâlpii de la trecerile de pietoni - și au montat aproape 400 de indicatoare noi, pe toate arterele din municipiu. Este o activitate curentă a serviciului nostru, activitate pe care o derulăm mai ales toamna și iarna; vara, aceleași echipe se ocupă de marcaje în parcările de reședință", ne-a precizat directorul Serviciului de Utilitate Publică, Administrare și Gospodărire Locală (SUPAGL) din cadrul Primăriei Brăila, Dumitru Munteanu.

E impropriu spus "echipe" pentru că, de fapt, sunt în jur de șapte oameni care, împărțiți în două grupuri, iau la pas străzile orașului, până în cele mai mici cartiere, ca să identifice indicatoarele distruse și să le înlocuiască cu altele noi. În cazul în care există sesizări venite din partea Poliției sau a cetățenilor, se intervine indiferent de anotimp, pentru că este vorba de o urgență și trebuie rezolvată pe loc.

Practic, de la începutul acestui an, au fost vopsiți cam 70% din totalul stâlpilor pentru indicatoare rutiere din tot municipiul Brăila. Nu mai vorbim de sutele de indicatoare noi instalate în locul celor prea vechi (uzate) sau distruse de teribiliști.

Culmea, nici nu sunt instalate bine, că indicatoarele rutiere sunt aproape instantaneu vandalizate și inscripționate cu "grafitti". La intersecția Străzii Unirii cu G-ral Eremia Grigorescu, spre exemplu, indicatorul STOP este mâzgălit și arată ca vai de el. Un altul, amplasat la intersecția Străzii Polone cu Mihail Sebastian, este, de asemenea, vandalizat. Până și pe vechea Cale Regală, actuală Mihai Eminescu, există indicatoare murdărite cu grafitti (intersecția cu Ana Aslan, spre exemplu). Altele, amplasate pe aceeași arteră, în plin Centru Istoric, s-au decolorat de vreme, de nici nu știi ce vor să indice (intersecția Mihai Eminescu - Mihail Sebastian etc).

Din păcate, singurii care i-ar putea pune la punct pe cei care distrug în mod voit indicatoarele rutiere sunt polițiștii locali, nu angajații SUPAGL, dacă i-ar putea surprinde în flagrant, bineînțeles.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 

Arbo300x600

 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro