* în zonă se intervine asupra bordurilor și rampelor de acces, urmând să fie turnat și un strat de asfalt
După câteva luni de întrerupere a lucrărilor de întreţinere a două căi de acces auto în curtea interioară de la Romarta Nouă, unde deja sunt executate două mari parcări auto, pentru circa 100 de autovehicule, s-a redeschis şantierul organizat de către Serviciul de Utilitate Publică, Administrare și Gospodărire Locală (SUPAGL) din cadrul Primăriei Brăila. Și asta cu începerea serioasă a lucrului, chiar de la orele 6-7 dimineaţa. “Profităm astfel de vremea răcoroasă, iar de executat avem următoarele obiective: înlocuire borduri, refacere rampe acces în parcarea auto, crearea unei alei pietonale, definitivarea zonelor unde au fost ridicate la cotă foarte multe capace de canalizare, iar nu în ultimul rând urmează turnarea covorului asfaltic. Mulţumim posesorilor auto pentru înţelegerea degajării spaţiilor pentru utilaje, riveranilor care au răbdat cu stoicism zgomotul infernal al pickamerelor, precum şi colaborării din partea unor locatari şi asociaţiilor de proprietari din zonă, îndeosebi conducerii Asociației de Proprietari nr. 18“, ne-a declarat Dumitru Munteanu, directorul SUPAGL. Declarația acestuia vine în contextul în care o sticlă de apă rece dată şantieriştilor, chiar o vorbă bună sau un sfat, o observaţie de bun simţ, contează. Felicitări pentru astfel de rezolvare a unor situaţii care contribuie la confortul şi civilizaţia cetăţenilor! Şi bine ar fi ca asemenea exemple să fie cât mai multe!
Iar dacă tot vorbim de exemple, profesionalismul meseriaşilor de la SUPAGL trebuie apreciat o dată în plus, deoarece au depus eforturi serioase la lucrările de sistematizare pe verticală, fiind nevoiţi să spargă plăci mari din beton groase de 10 - 20 cm şi chiar 25 cm, turnate neuniform cu decenii în urmă. Tot aceștia au trebuit să rezolve o zonă prăbuşită în apropierea unui cămin de canalizare, fără distrugerea reţelei de utilităţi publice. Acum, mai rămâne ca asfaltul să sosească zilnic şi ritmic, de la o firmă de construcţii de profil.