Supărat că pierde bani, a distrus un aparat de jocuri cu scaunul | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Supărat că pierde bani, a distrus un aparat de jocuri cu scaunul

• Tudorel Coman a fost anchetat şi trimis în judecată pentru distrugere • paguba pricinuită depăşeşte 1.700 lei, precizează anchetatorii

 

Brăilean trimis în judecată pentru că a distrus, la supărare, ecranul unui aparat de jocuri electronice.

Astfel, zilele acestea, procurorul Marius Iacob, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Tudorel Coman, în vârstă de 40 de ani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere.

Potrivit dosarului penal, în seara zilei de 20 martie 2016, în jurul orei 20:00, Tudorel Coman s-a dus să se joace la aparatele de jocuri electronice de la punctul de lucru al SC “Serious Bet” SRL, situat pe strada 1 Decembrie 1918. “Inculpatul a început să joace la un aparat de tip slot-machine, în timp ce în agenţie se afla martora A.I., angajată a societăţii în funcţia de casier. După ce, conform declaraţiilor sale, inculpatul a pierdut o sumă mai mare de bani, s-a enervat, s-a ridicat de pe scaunul pe care stătea şi, luându-l în mâini, a lovit de două ori aparatul la care jucase”, precizează procurorul de caz.

Cum era de aşteptat, ecranul LCD al apratului de jocuri s-a spart, iar casiera, auzind zgomot, s-a uitat pe monitorul pe care rulau imaginile camerelor de supraveghere instalate la punctul de lucru. Angajata a observat ecranul spart şi a acţionat butonul de panică.

La faţa locului a sosit un echipaj de intervenţie al BGS, iar ulterior un echipaj de poliţie, însă autorul infracţiunii părăsise incinta. Nu se ştie pentru care motiv, Tudorel Coman a revenit la faţa locului, fiind luat la întrebări de poliţişti. Oamenii legii au folosit ca probă la dosar inclusiv imaginile de pe camerele de supraveghere, care surprind momentul în care inculpatul ia scaunul şi loveşte cu sete, de două ori, ecranul aparatului de jocuri electronice, distrugându-l.

Paguba pricinuită SC “Serious Bet” SRL a fost de 1.752 lei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro