"Suntem singurul judeţ care n-avem niciun proiect aprobat" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

"Suntem singurul judeţ care n-avem niciun proiect aprobat"

Dacă Gheorghe Bunea Stancu, preşedintele PSD Brăila, a atacat democrat-liberalii brăileni, acuzându-i de faptul că directorii de deconcentrate numiţi de aceştia nu fac cinste Brăilei, nici deputatul PDL de Brăila, Viorel Balcan nu s-a lăsat mai prejos. Cu Măsura 3.2.2 la oblânc - "Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală, şi punerea în valoare a moştenirii rurale" -, el a şarjat pe faptul că angajaţii Consiliului Judeţean n-au reuşit să propună niciun proiect viabil - pe măsura sus-amintită - care să obţină punctajul minim, de 66 puncte, pentru a putea fi materializat. Balcan a vorbit, în special, despre un anume ONG al CJ-ului, care are sediul la "Vila Lăcrămioara" din Lacu Sărat. "Vreau să vă amintesc că CJ Brăila a primit, pentru reparaţii şi asfaltări de străzi, acum, în această perioadă, peste 20 miliarde de lei. În pare rău să spun, dar pe Măsura 3.2.2 niciun proiect din nicio localitate din Brăila n-a îndeplinit punctajul minim de 66 de puncte pentru a promova, şi mă surprinde. Cu părere de rău, vreau să spun că, la nivelul Consiliului Judeţean, care, la rândul său, în colaborare cu consiliile locale din judeţ, au creat acel ONG, care-şi are sediul la «Vila Lăcrămioara» din Lacu Sărat, n-au reuşit şi n-au fost capabili să facă proiecte care să îndeplinească punctajul pentru anumite administraţii locale din judeţ. Suntem singurul judeţ care n-avem niciun proiect aprobat", a explicat recent, în cadrul unei conferinţe de presă, Viorel Balcan.

Întrebat de motivul care stă la baza acestui şir continuu de eşecuri în materie de proiecte, Balcan a declarat următoarele: "N-am calitatea să judec, n-am calitatea nici să critic, dar scopul arată că, la nivelul judeţului, n-avem ONG-uri sau instituţii, sau persoane pricepute, care să realizeze nişte proiecte viabile şi care să aducă nişte bani în acest judeţ prăpădit şi sărac".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro