Summit fără precedent, pe tema violenţelor sexuale în războaie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Summit fără precedent, pe tema violenţelor sexuale în războaie

Starul hollywoodian Angelina Jolie, o ambasadoare a bunăvoinţei din partea Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), şi William Hague, şeful diplomţiei britanice, prezidează până vineri cel mai mare eveniment consacrat, până în prezent, violenţelor sexuale în războaie. La summit iau parte delgaţii din peste 100 de ţări, reprezentanţi guvernamentali, ONG-uri, prelaţi, experţi militari şi juridici, asociaţii umanitare şi membri ai societăţii civile.
"Va fi cel mai mare efort, vor fi cele mai importante dezbateri şi decizii din istoria luptei împotriva violenţelor sexuale în timpul conflictelor", a subliniat Hague la sosire, însoţit de Jolie, îmbrăcată în alb.
Papa Francisc a îndemnat, într-un mesaj postat pe contul de Twitter, la care sunt abonate peste 12 milioane de persoane "să ne rugăm pentru toate victimele violenţelor sexuale în situaţii de conflict şi pentru cei care luptă împotriva acestei crime".
La Londra sunt prezenţi 48 de miniştri de Externe, dar şi cei care s-au aflat şi se află în continuare în prima linie, şi anume victime, martori şi actori implicaţi pe teren.

Date înfiorătoare

În afară de dezbateri, summitul propune publicului un program cu ateliere, conferinţe, expoziţii şi filme mute, cu scopul de a sensibiliza asupra unui rău adesea disimulat sub oroarea războiului.
Obiectivul este "trezirea conştiinţelor", "combaterea impunităţii" şi "crearea unui impuls ireversibil" care să conducă la "acţiuni concrete pe teren".
Datele sunt copleşitoare. Potrivit ONU, 36 de femei şi fete sunt violate zilnic în Republica Democratică Congo (RDC), unde numărul femeilor supuse unor violenţe sexuale începând din 1998 încoace este estimat la peste 200.000. Între 250.000 şi 500.000 de femei au fost violate în timpul genocidului din Rwanda, în 1994. Peste 60.000 au fost violate în cursul conflictului din Sierra Leone. Iar cel puţin 20.000 în conflictul din Bosnia, la începutul anilor „90.
Angelina Jolie şi William Hague vor primi vineri susţinerea secretarului de Stat american John Kerry, care a transformat acest subiect într-o "luptă personală". Cei doi miniştri au scris împreună, în februarie, un articol în care afirmau: "Am văzut oroarea. Acum problema este dacă putem uni acţiunile şi energiile pentru a o împiedica".

"O infracţiune internaţională majoră"

În opinia secretarului de Stat american, punctul de pornire este considerarea violului comis pe timp de război "o infracţiune internaţională majoră şi nu doar consecinţa inevitabilă a oricărui conflict". "Apoi este necesar să convingem fiecare Guvern în parte să refuze să servească drept refugiu pentru cei care au comis infamii". Acest punct "este necesar să fie una dintre principalele moşteniri ale summitului de la Londra", a insistat Kerry.
La sosirea la summit, Hague a evocat un "nou protocol internaţional" în vederea unei mai bune înregistrări şi urmăriri a acestor infracţiuni. Iar, în vederea găsirii modului în care să fie schimbată legislaţia anumitor ţări, el a invocat îmbunătăţirea formării militare şi dezvoltarea susţinerii victimelor.
Tot la Londra va fi discutată şi situaţia celor peste 200 de eleve răpite de către gruparea Boko Haram în Nigeria. În acest sens, Hague îl va primi joi pe omologul său nigerian, dar şi reprezentanţi ai statelor vecine, Benin, Ciad, Camerun şi Niger.

Filmul care l-a inspirat pe premierul britanic

Anunţând organizarea summitului, în februarie, la Washington, ministrul britanic a povestit cum l-a inspirat Angelina Jolie şi filmul ei din 2011, "In the Land of Blood and Honey", despre războiul din Bosnia.
Jolie şi Hague au efectuat, ulterior, o vizită la faţa locului, în Bosnia, în martie. Ei s-au întâlnit, atunci, cu femei victime ale violurilor comise în timpul războiului intercomunitar.
"Pe drumul pe care l-am parcurs până am ajuns aici, am vorbit cu femei pe care le-am întâlnit în ultima noastră călătorie", a declarat actriţa marţi. "În special cu această femeie care încă nu i-a spus copilului său că a fost violată, atât de umilită se simte. Ne-am întrebat ce părere ar avea despre o zi ca asta. Această zi este pentru ea", a spus Jolie.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro