• 2,4 milioane de lei, disponibile în bugetele a zeci de şcoli brăilene aşteaptă să fie cheltuite • primarul Marian Dragomir a atras atenţia cu îngrijorare asupra acestui aspect şi i-a avertizat pe directorii unităţilor de învăţământ că, dacă nu îi cheltuie până la finalul acestui an, s-ar putea să piardă finanţarea de anul viitor • reprezentanţii ISJ Brăila au făcut o inventariere a sumelor, dar şi a plăţilor programate pentru perioada imediat următoare, iar concluzia ar fi că temerile primarului sunt nejustificate • după calculele ISJ Brăila, Anul Nou va găsi unităţile de învăţământ cu aproape toţi banii cheltuiţi
Achiziţii la foc continuu, cel mai probabil prin metoda „cumpărare directă”, chiar pe final de an. Peste 50 de licee, şcoli şi grădiniţe din Brăila ar mai avea de cheltuit o sumă record pentru achiziţionarea de bunuri şi servicii – 2,4 de milioane lei şi foarte puţin timp la dispoziţie să o facă. Banii aceştia trebuie folosiţi până la sfârşitul anului, adică în următoarele două săptămâni, altfel ce rămâne necheltuit se întoarce la bugetul de stat. Cel puţin aşa reiese din declaraţiile făcute recent de primarul Marian Dragomir în cadrul unei conferinţe de presă. Mai mult, edilul-şef a ţinut să îi avertizeze pe directorii unităţilor de învăţământ că dacă nu îi „consumă” în timpul rămas, până la finalul anului, riscă să nu mai primească finanţare anul viitor. Dar oare chiar să fi rămas acele şcoli cu 2,4 milioane de lei necheltuiţi pe final de an, mai ales că educaţia are mereu nevoie de investiţii? La întrebarea aceasta au încercat să afle răspunsul reporterii „Obiectiv - Vocea Brăilei”. Din discuţiile avute cu reprezentanţii ISJ Brăila şi cu directorii şcolilor unde apăreau sume mai mari încă disponibile prin bugete reiese că mare parte din bani au fost deja cheltuiţi sau urmează să fie cheltuiţi în următoarele zile. Potrivit unei statistici făcute de Inspectorat, la data de 15 decembrie, cele peste 50 de şcoli mai aveau în buget circa 1,9 milioane de lei din care 1,85 milioane urmează să fie folosiţi până la Revelion. Aşadar, ar mai rămâne foarte puţini bani în bugete, dar şi aceştia ar putea fi rapid orientaţi spre achiziţii de bănci, mobilier sau calculatoare noi.
Zilele trecute, primarul Marian Dragomir a declarat în cadrul conferinţei săptămânale de presă că 54 de unităţi de învăţământ brăilene ar mai avea de cheltuit 2,4 milioane de lei pentru bunuri şi servicii până la Revelion. Oficialul a ţinut să îi avertizeze pe directorii şcolilor că dacă nu îi vor folosi în următoarele două săptămâni s-ar putea să nu mai primească altă finanţare similară anul viitor.
„Vreau să atenţionez public toate şcolile care nu şi-au cheltuit banii de bunuri şi servicii să o facă până la finalul anului. Cât mai urgent! Deoarece dacă aceste şcoli, grădiniţe şi licee nu vor cheltui sumele respective vom ajunge în situaţia în care, la finalul anului, va trebui să returnăm către bugetul de stat, adică vom pierde suma de 24 miliarde lei vechi. Iar eu îi anunţ public pe cei care nu îşi vor cheltui banii alocaţi că dacă nu au fost capabili să cheltuiască banii din acest an nu are niciun sens să le mai dăm anul viitor vreun leu, deoarece înseamnă că ei au absolut de toate în şcoală sau în grădiniţă”, este mesajul lui Dragomir.
Edilul-şef a oferit şi câteva exemple de şcoli care mai au în buget sume uriaşe: „Bălcescu” - 1,21 milioane lei, LPS – 1,23 milioane lei, „Ed. Nicolau” - 1,39 milioane lei, „N. Iorga” - 0,95 milioane lei.
„Au avut posibilitatea să îşi cumpere pe parcursul întregului an. Acum trebuie să o facă până la finele lui 2016. Nu este nicio problemă din punct de vedere legal. Scopul principal pentru care am vrut să fac această atenţionare publică este pentru a cheltui banii aceştia, deoarece altfel îi pierdem. Eu vă spun că cei care vor veni anul viitor să solicite fonduri, dar nu şi le-au cheltuit pe cele de anul ăsta, nu vor mai primi altele. Ar fi un nonsens, nu? Deci trebuie să îşi plătească utilităţile şi să îşi cumpere ce mai au nevoie pentru a nu pierde banii. Pot achiziţiona diverse bunuri sau servicii pentru modernizarea spaţiilor de învăţământ. Să îşi cumpere pătuţuri, maşini de gătit, de spălat, băncuţe”, a adăugat primarul Brăilei.
Imediat după conferinţa de presă de joi, Dragomir urma să se întâlnească cu inspectorul şcolar general adjunct Dan Gheorghiţă pentru a discuta pe marginea acestui subiect.
Câţi bani mai au şcolile de cheltuit?
Imediat după întâlnirea cu primarul, Dan Gheorghiţă a transmis celor 54 de unităţi de învăţământ să realizeze o statistică la zi cu banii care mai sunt în buget şi ce cheltuieli mai sunt de făcut până la finele lui 2016.
„Domnul primar avea o situaţie de ieri (n.r. - miercuri, 14 decembrie). Dar şi ieri, şi inclusiv astăzi (n.r. - joi, 15 decembrie), şcolile au mai plătit facturi şi până la finalul anului mai au plăţi de făcut. Am cerut unităţilor de învăţământ să îmi facă o statistică la zi a sumelor rămase la capitolul bunuri şi servicii şi cât estimează că vor mai cheltui până la sfârşitul anului financiar. La finalul zilei vom şti exact câţi bani le vor mai rămâne”, ne-a declarat Dan Gheorghiţă, inspector şcolar general adjunct.
Cum primarul a nominalizat mai multe unităţi de învăţământ cu sume colosale rămase necheltuite, reporterii „Obiectiv - Vocea Brăilei” au luat legătura cu directorii de la „Bălcescu”, „Iorga” şi „Ed. Nicolau” pentru a vedea care este situaţia exactă. Aceştia ne-au spus că sumele date de primar nu sunt actualizate pentru că, între timp, s-au mai făcut plăţi sau sunt proceduri în desfăşurare şi până la sfârşitul anului nu vor mai rămâne cu niciun bănuţ.
“Am verificat în contabilitate. Probabil e o eroare de redactare în lista respectivă. S-au mai cheltuit din bani şi în momentul ăsta noi mai avem în jur 20.000 lei noi nici decum peste 1 miliard lei vechi. Suma o vom cheltui până la sfârşitul anului mai ales că de bani este întotdeauna nevoie”, ne-a declarat Cristian Toncea, directorul Colegiului Naţional „N. Bălcescu”.
„Nu este situaţia la zi. Mare parte din acei bani sunt deja cheltuiţi. O parte sunt în derulare pentru că noi facem achiziţiile prin SEAP şi durează câteva zile. Mai sunt foarte puţini bani din suma aceea astronomică de 1 miliard care apare în dreptul nostru. Erau plăţi de făcut la căldură, electricitate etc, durează până vin facturile deci sunt nişte lucruri în derulare. Nici nu se pune problema de această sumă. Noi facem economii la sânge ca să ne rămână şi nouă să mai facem investiţii în şcoală”, ne-a explicat Elena Tudor, director Liceul Teorectic „N. Iorga”.
„Este într-adevăr acea sumă dar noi astăzi (n.r - joi, 15 decembrie) facem plăţile. Sunt facturi la gaz, apă, energie de sute de milioane. Bani nu vor mai rămâne pentru că eu i-am repartizat pe cheltuieli până la sfârşitul anului mai ales că, iarna, facturile la căldură sunt foarte mari pentru că şi liceul este mare. Cu restul s-au mai făcut reparaţii. Deci nu mai rămân bani şi nici nu stăteam cu ei în sold. Numai că eu i-am păstrat spre sfârşitul anului pentru că, în funcţie de vreme, dacă centralele merg mai mult timp să nu rămân descoperită să nu am de unde să plătesc factura”, a spus Mihaela Dumitraşcu, contabil la Colegiul Tehnic „Ed. Nicolau”.
Verdic final: 300 milioane lei vechi
La finalul zilei de joi, cei de la ISJ Brăila au actualizat sumele disponibile la data de 15 decembrie în bugetul celor 54 de şcoli la capitolul bunuri şi servicii.
„Totalul disponibil în bugetul şcolilor, astăzi, 15 decembrie, este de 1.891.975 RON şi suma care se va cheltui cu siguranţă până la sfârşitul anului este de 1.853.471 RON. Şcolile au disponibile în buget aceste sume dar mâine, poimâine, săptămâna viitoare vor sosi facturile ce trebuie achitate. De aceea figurează bugetul aşa mare că urmează să fie plătite facturi. Deci ar mai rămâne 38.503 RON, iar unităţile de învăţământ mai au timp să îşi procure cele necesare în şcoală. Clar se vor cheltui toţi banii că e normal ca şcolile să îşi folosească toţi banii din buget ca să îşi îmbunătăţească procesul instructiv-educativ” a spus Gheorghiţă.
În concluzie, se pare că temerile edilului şef cum că unităţile de învăţământ vor pierde prin necheltuire sume mari de bani sunt nejustificate, după cum susţin directorii de şcoli.