Subprefectul Florin Cârligea nu va avea parte de cel mai fericit Crăciun, din simplu motiv că ieri i s-a prăbuşit tavanul locuinţei de pe B-dul Al. I. Cuza. Acoperişul casei, de patrimoniu de altfel, a cedat sub greutatea zăpezii şi a gheţii şi a făcut să cadă tavanul în camerele de la etajul superior al casei. Pentru că era pericol de electrocutare şi incendiu din cauza firelor electrice trase prin pod, subprefectul a fost nevoit să cheme pompierii. "Problema era că trebuia să punem nişte stâlpi de susţinere în pod să nu cadă absolut tot tavanul şi să nu îmi ajungă etajul la parter, dar acoperişul era atât de plin de zăpadă îngheţată, încât putea ceda oricând. În plus, aveam tot felul de fire electrice trase pe acolo şi treaba era periculoasă. Aşa că am solicitat intervenţia ISU. Mă rog, numai de asta nu aveam nevoie acum, de Sărbători", ne-a declarat subprefectul. Întrebat dacă este conştient de faptul că vor fi comentarii pe această temă, adică pe faptul că a solicitat intervenţia ISU, subprefectul a ţinut să precizeze: "Dacă vroiam numai să chem pompierii să îmi dea zăpada de pe casă o făceam naibii noaptea, şi gata. În plus, nu stăteam eu în câteva sute de lei, cât ar fi trebuit să dau cuiva ca să facă acest lucru. Deci, chiar nu ar fi motive să se comenteze. Dar, de ce nu s-a comentat când am adus pe banii mei o freză în judeţ, să deszăpezească, ca să scot nişte oameni din nămeţi? Asta nu mai comentează nimeni? Eu nu doresc nimănui să umble cu cizme de cauciuc prin casă, în perioada sărbătorilor", a mai adăugat Cârligea.
Acoperişul unui salon de înfrumuseţare, prăbuşit sub greutatea zăpeziiClienţii salonului de înfrumuseţare "Estetica" din cartierul Viziru (staţia Gospodina) au avut, ieri, o surpriză neplăcută atunci când tavanul unităţii s-a prăbuşit peste ei. Acesta a cedat în jurul orei 12.00, sub presiunea zăpezii căzute de pe bloc în cantităţi mari, în timp ce în salon se aflau mai mulţi angajaţi şi clienţi. În urma incidentului, nimeni nu a fost rănit, însă pagubele produse sunt semnificative. La o distanţă de câţiva metri de salonul "Estetica", restaurantul lui "Oaie", personaj cunoscut în lumea interlopă brăileană, a avut aceeaşi soartă.