• Adin Boboc vrea aducerea taxei la un preț corect de 7-8 lei/persoană/lună
Într-un comunicat remis presei, prefectul liberal Adin Boboc cere convocarea în regim de urgență a Consiliului Local Ianca pentru modificarea Taxei de salubrizare impusă de primarul Fănel Chiriță, viceprimarul Mircescu Mircea și consilierii locali ai PSD - Cazacu Mirela, Ciortan Romeo, Dragomir Liviu, Lupu Florea, Moșescu Ionel, Mitrea Ștefan, Pisică Dănuț, Priceputu George și Stănculescu Radian la un preț enorm de 22 de lei/persoană/lună. “Cer public rediscutarea acestui Proiect de hotărâre și aducerea Taxei de salubrizare la un preț corect de 7-8 lei/persoană/lună, luându-se în calcul următoarele date publice: prețul unic, cantitatea de gunoi depozitată anul trecut și numărul de 8.946 locuitori care trăiesc în Ianca și satele componente, conform datelor ultimului Recensământ. Este inadmisibil ca locuitorii orașului Ianca și ai satelor componente Berlești, Oprișenești, Perișoru, Plopu și Târlele Filiu să plătească și cel mai scump gunoi din județul Brăila, după ce Ianca a fost obligată să devină groapa de gunoi a Brăilei!”, punctează sursa citată. Subprefectul Adin Boboc consideră că normal ar fi fost ca Ianca să plătească un preț mai mic comparativ cu localitățile din jur, având în vedere că locuitorii suportă zilnic poluarea și mirosul de la tot gunoiul din tot județul depozitat aici. “Spre exemplu, comunele Mircea Vodă și șuțești percep o taxă de salubrizare de 7 lei/persoană/lună, iar Bordei Verde de 5 lei/persoană/lună. Într-un oraș sărac cum este Ianca, impunerea unei taxe colosale de 22 de lei/persoană/lună înseamnă băgarea oamenilor în faliment personal!”, adaugă Boboc. Subprefectul amenință că în cazul în care Consiliului Local Ianca nu va scădea taxa de salubrizare în regim de urgență, PNL Ianca va demara procedurile de organizare a unui Referendum pentru DEMITEREA primarului Fănel Chiriță și DIZOLVAREA Consiliului Local Ianca, pe motiv de nesocotire a intereselor generale ale colectivității, potrivit OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ. Adin Boboc încheie: “Administrația Chiriță vrea să își rotunjească veniturile la bugetul local pe spatele oamenilor din această taxă de salubrizare, având în vedere că se apropie alegerile locale, în condițiile în care Ianca are anul acesta un buget de cheltuieli de 688 miliarde lei, iar anul trecut a avut un excedent bugetar de 164 miliarde lei”.