Subiecte destul de uşoare la proba scrisă de limba română | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Subiecte destul de uşoare la proba scrisă de limba română

Diferenţa o vor face rezolvarea corectă a ultimelor cerinţe de la subiectul I, rigoarea în elaborarea subiectului II şi alegerea corectă a operei, rigoarea şi conţinutul eseului de la subiectul III. Având în vedere că s-a muncit, s-au lucrat subiectele la clasă, ne aşteptăm la rezultate bune", a precizat prof. Tatiana Bercariu. La subiectul III cei mai mulţi candidaţi au ales "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război" de Camil Petrescu, însă tot alegeri corecte ar fi fost şi "Patul lui Procust" de Camil Petrescu, "Pădurea spânzuraţilor" de Liviu Rebreanu sau chiar "Maitreyi" de Mircea Eliade, a mai spus inspectorul de limba română Tatiana Bercariu.

Dacă absolvenţii din 2009 au avut de realizat un eseu structurat la subiectul III, cei din 2007 au avut la acelaşi subiect de realizat un eseu argumentativ pe tema condiţiei intelectualului. Nemaiexistând o condiţionare temporală, roman interbelic, candidaţii ar fi putut alege un intelectual din romanele: "Cel mai iubit dintre pământeni" de Marin Preda, "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război" şi "Patul lui Procust" de Camil Petrescu, "Enigma Otiliei" de George Călinescu sau "Pădurea spânzuraţilor" de Liviu Rebreanu.

Elevii, mulţumiţi de subiecte

Prima probă scrisă a bacalaureatului, cea la limba şi literatura română, nu a dat prea mari bătăi de cap absolvenţilor de liceu brăileni. Cei care au dat examenul la centrul de examinare organizat la "Perpessicius" au spus că subiectele au fost uşoare, că au reuşit să rezolve toţi itemii şi se aşteptă la note bune. "Subiectele au fost foarte uşoare în comparaţie cu cât ne-am stresat. Partea a II-a a fost foarte simplu de realizat", ne-a spus Florentina C., absolventă a Liceului "D. P. Perpessicius". Cati V., de la "Iorga", ne-a zis: "Subiectele au fost simple, însă eu ar fi trebuit să învăţ mai mult. Poezia de la prima parte a fost vagă". Tot primul subiect a pus-o în dificultate şi pe Andra D.: "Subiectul I mi s-a părut greu, dar la partea a III-a ne-a picat exact ce ne aşteptam. Din 100 de variante, 30 erau pe acest subiect". Lucian M., de la "Moisil", a fost de părere că toţi absolvenţii de liceu au ştiut să scrie ceva: "Nu a fost greu, toată lumea a ştiut să scrie, cred eu. La partea I am întâmpinat câteva greutăţi".

Promovabilitate 100% şi la proba orală de limbă modernă

Toţi candidaţii care s-au prezentat au promovat proba orală de limbă modernă. Tendinţa din anii trecuţi, de a fi mai mulţi candidaţi la engleză decât la celelalte limbi moderne, s-a accentuat în acest an, când au fost de aproape trei ori mai mulţi candidaţi la engleză decât la franceză.

La engleză s-au înscris 2.116 candidaţi şi s-au prezentat 2.096, la franceză s-au înscris 843 de candidaţi şi s-au prezentat 831, la germană s-au prezentat toţi cei 27 de candidaţi înscrişi, iar la rusă 52 din 53 înscrişi.

În total s-au obţinut 1.122 de note maxime, dintr-un total de 3.006 candidaţi, iar note peste nouă au obţinut alţi 430 de candidaţi, adică peste jumătate dintre candidaţi au luat note peste nouă. Doar 260 de candidaţi au avut la proba orală de limbă engleză evoluţii slabe şi au primit note între 5.00 şi 5.99.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro