Ieri, 2.855 de elevi brăileni au fost aşteptaţi la simularea Evaluării Naţionale, proba de matematică. Au fost prezenţi 2.728, care au avut de rezolvat în două ore, în intervalul 9.00 - 11.00, trei subiecte. Acestea au necesitat, la primul subiect, cunoştinţe din: adunare, puteri, fracţii, geometrie în spaţiu - unghiuri în cub. La subiectul al doilea, copiii au avut de rezolvat cinci itemi ce necesitau elemente din: radicali, geometrie în spaţiu - prisma, şi fracţii. Ultimul subiect, cel de-al treilea, a constat într-o problemă de geometrie plană - pătrat şi o problemă de geometrie în spaţiu - piramida regulată. "Subiectele au avut nivel mediu de dificultate, dar au fost mai mulţi itemi de rezolvat, iar acest lucru mi se pare firesc, astfel se reflectă importanţa examenului, media de la Evaluarea Naţională având o proporţie de 75% în media de admitere din acest an. Poate că unor elevi li s-a părut mai dificil pentru că au avut de rezolvat mai multe sarcini, au fost subiecte care necesitau cunoştinţe din clasa a V-a şi a VI-a, şi poate că unii încă nu au repetat materia din urmă. Anul trecut, ca să iei punctajul maxim la unii itemi era suficient să aplici o formulă. Acum, după ce aplicai formula, mai trebuia să rezolvi încă două sarcini. Subiectele au fost mai variate, mai creative, cu aplicaţii practice", a explicat inspectorul şcolar general adjunct Nicolae Cătălin Stănică.
Din punct de vedere organizatoric nu au fost probleme, elevii au susţinut examenul aşa cum se va întâmpla şi în vară, urmând acelaşi reguli. Rezultatele obţinute de elevi vor fi afişate pe 7 martie. Aceste note nu vor fi trecute în catalog. Acolo unde este nevoie se vor propune şi măsuri pentru recuperarea materiei pe care elevii nu o stăpânesc aşa cum trebuie.