Potrivit declaratiilor inspectorului scolar adjunct, prof. Lucica Visalon, fiecare scoala din judet a asigurat transportul elevilor la centrul de testare unde acestia au fost arondati. Doua scoli din judet nu au reusit sa faca acest lucru pe cont propriu, cerind sprijinul ISJ care a pus la dispozitie cele doua microbuze necesare. Este vorba despre scolile din Rosiori si Traian.
Comisia Judeteana de examen care functioneaza in cadrul ISJ a aprobat 3 cereri de comisii speciale pentru sustinerea celor trei probe ale Testelor Nationale. Astfel, unui candidat cu grave probleme de vedere i s-a multiplicat foaia cu subiecte folosindu-se caractere marite, iar doi elevi cu dizabilitati au sustinut proba intr-o sala, separata, ei avind dreptul sa redacteze teza in trei ore, fata de colegii lor care au avut la dispozitie doua ore. La proba de limba romana de ieri, a participat si un copil de la Penitenciarul de Minori si Tineri Tichilesti, care a fost adus sub supraveghere. Acestuia i s-a asigurat o sala speciala, fiind asistat pe toata durata tezei de catre cadre de penitenciar. Un alt copil a demonstrat ce inseamna vointa cind e vorba de realizare personala, sustinind teza scrisa la limba romana, chiar pe patul de spital, sub supravegherea cadrelor didace si medicale. In cazul lui, cererea formulata a fost aprobata de Comisia Nationala de examen.
Caldura mare a agitat spiritele
Copiii care au sustinut examenul in centrele de testare au intrat in sali in jurul orei 8.30, iar examenul propriu-zis a inceput cu aproape o ora si jumatate mai tirziu, ceea ce i-a nemultumit pe multi dintre candidati. Caldura, cumulata cu emotiile sustinerii examenului, a creat stari de nervozitate si agitatie in rindul copiilor, acestia fiind cu greu retinuti de catre asistenti in salile de examen.
Caldura mare i-a facut pe o buna parte dintre ei sa vina la testarea de la limba romana in tinute inadecvate unui astfel de examen. Pentru baieti, la mare moda au fost tricourile mulate pe corp, blugii largi sau taiati si tunsorile extravagante, iar fetele purtau decolteuri, blugi cu talie joasa si tricouri care, de multe ori, lasau la vedere buricul sau fuste scurte. Tinutele fetelor au fost accesorizate cu cercei lungi, margele si bratari colorate. "Pentru ca a fost foarte cald, in fiecare clasa, elevilor care au intrat in examen li s-a asigurat apa. Celor care au vrut, li s-a permis sa aiba cite o sticla de apa cu ei", ne-a spus prof. Lucica Visalon, inspectorul scolar adjunct al ISJ Braila.
Ca un element de noutate, anul acesta, candidatii care au avut asupra lor alte obiecte decit documentele de identitate, legitimatiile de concurs si instrumentele pentru scris, au primit cite o punga sau, dupa caz, un plic in care au introdus tot ce aveau in plus. Acestia au primit un biletel cu un numar, pe baza caruia, la iesirea din examen si-au putut recupera obiectele personale. La fel au procedat si asistentii din sali.
Cei mai multi candidati au sosit la centrele de examinare insotiti de parinti sau alte rude, care asteptau cu sufletul la gura inceperea examenului si, bineinteles, primirea unor vesti bune de la odraslele lor. Dupa scurgerea primelor 60 de minute, au inceput sa iasa si primii candidati. Acestia erau luati cu asalt de cei care vroiau sa stie cum a fost la examen. Parerile elevilor au fost impartite. Unii au spus ca examenul nu a fost chiar atit de greu si sperau sa ia o nota buna, altii aveau incredere ca vor lua note bune care sa ii ajute in obtinerea unei medii generale mari, pentru a putea intra cu brio la liceul dorit.
Genul liric i-a pus la incercare pe candidati
In ceea ce priveste subiectele, acestea au avut structura prevazuta in programa scolara, iar cerintele au fost dispuse, ca de obicei, pe trei parti. Prima, pentru rezolvarea careia elevii puteau obtine 48 de puncte, a fost structurata la rindul ei in doua parti. Partea "A" viza elemente ce tin de vocabular, fonetica, morfologie, sintaxa a frazei sau a propozitiei. Partea "B" a continut cinci itemi, la rezolvarea carora elevii trebuiau sa demonstreze capacitatile de receptionare a mesajului scris si de aplicare a notiunilor de teorie literara. Partea a doua, pentru care elevii puteau primi 18 puncte, solicita redactarea unei cereri, iar partea a treia cerea elevilor, pentru 24 de puncte, intocmirea unei compuneri de tip argumentativ, sarcinile de lucru vizind demonstrarea ca poezia Anei Blandiana, "Parintii", apartine genului liric. In total, 90 de puncte, la care se adauga cele 10 acordate din oficiu.
Cu toate ca varianta cu numarul 11 a fost afisata, cu citeva luni inainte, printre cele 100 de teste publicate pe situl Ministerului Educatiei, o parte dintre elevi au strimbat din nas atunci cind au vazut subiectul, sperind totusi ca le va pica o opera studiata. Au fost, ce-i drept, si elevi care s-au declarat multumiti de subiect, marturisind ca le-a fost mai usor sa argumenteze pe un text pe care il aveau in fata, decit sa reproduca din memorie un comentariu la o opera mai ampla. "Varianta extrasa intra in schema de continut si punctaj pe care elevii o cunosc. La nivelul primelor doua parti, subiectele au fost accesibile, la partea a treia, insa, elevii avind de aplicat un inventar de concepte despre genul liric, atit la nivel structural, cit si compozitional. Practic, se cerea elevilor sa recunoasca trasaturile genului liric si sa argumenteze incadrarea in genul liric a textului. De remarcat este ca, la un moment dat, printr-una dintre cerintele formulate in foaia de examen, argumentarea trebuia sa capete si o nota personala ", a precizat inspectorul de specialitate, prof. Ana Maria Zlavog. In ceea ce priveste structura variantelor de subiecte, inspectorul a remarcat si apreciat modul logic in care acestea au fost create. Prof. Ana Maria Zlavog a explicat ca ideile principale ce puteau fi dezvoltate la compunere erau anticipate la Partea I, puntcul B, unde itemul cu numarul 14 cerea elevilor explicarea titlului poeziei. "Este util si obligatoriu ca de aici incolo sa se extinda aplicatia pe texte la prima vedere, pentru ca elevii sa nu mai memoreze, ci sa aplice cunostintele acumulate. Cei care au inteles acest lucru, vor avea, cu siguranta, succes la testele nationale din acest an. Elevii pot lua destul de usor nota sase, iar cu atentie, cei care au invatat pot lua si zece", a mai spus prof. Ana Maria Zlavog.
Proba la matematica este programata, miine, 20 iunie. In aceasta zi, candidatii au voie sa intre in centrul de examen cu compas, creion, rigla si raportor pe care nu sint inscriptionate formule matematice. Testul la istorie sau geografie, la alegerea elevilor, va avea loc in 21 iunie. Rezultatele partiale vor fi afisate in 24 iunie, iar intre orele 16 si 20 se vor putea depune contestatii. Afisarea rezultatelor finale a avea loc in data de 28 iunie, pina la ora 16.00, interval in care vor fi solutionale contestatiile.