Iată că se împlinesc 15 ani de când PSD a luat Brăilei un teren de 1.000 de hectare şi l-a trecut (cu acte în regulă) în proprietatea Galaţiului. Ştiţi voi, este vorba despre terenul ăla de pe Dig, care aparţinea comunei Vădeni. Desigur, ca brăilean nu poţi trece atât de uşor peste această japcă. Poate că Brăila nu ar fi făcut nimic cu acel teren, dar aici nu este vorba despre cum ar fi fost exploatat acel teren, ci de faptul că Guvernul României pur şi simplu a furat o porţiune din teritoriul judeţului şi l-a făcut cadou altcuiva, totul la adăpostul unor acte întocmite pentru a legitima hoţia. Ce încredere să mai ai în cineva care te-a buzunărit şi apoi s-a făcut ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat?
În sfârşit, cum ziceam, fapta s-a prescris, iar lumea a cam uitat această golănie. Problema este că nici Galaţiul nu a făcut mare lucru cu acele o mie de hectare uşchite Brăilei. În aşa-numitul Cartier Dimitrie Cantemir au răsărit doar câteva blocuri amărâte, confort 14, fără staţie de epurare a apelor uzate, izolate complet de restul comunităţii. Abia acum oamenii speră ca în zonă să se construiască o biserică, măcar să aibă unde merge duminica la slujbă. Atât a rămas din măreţul Cartier Siret imaginat de fostul mahăr pesedist Dan Nica, care visa ca acolo să se construiască vreo 50 de blocuri, sală polivalentă de sport, mall-uri şi câte şi mai câte.
Mai mult, zilele trecute, Galaţiul a votat ca suprafaţa rămasă neutilizată din mia de hectare (vreo 650 de hectare) să fie dată unui întreprinzător privat, care să facă agricultură acolo. Cât de enervant, nu? Adică pentru asta ne-aţi furat, mă? – ar putea întreba brăilenii, ca să puneţi cartofi şi gogonele acolo?
Asta e, o mie de hectare s-au transformat într-un cuvânt mai mare, format din patru litere. Previzibil, evident, căci la ce altceva te poţi aştepta la Guvernul României. De ani de zile, în ţara asta, autorităţile nu lucrează în folosul cetăţenilor ei, ci împotriva lor. Un asemenea furt calificat (de terenuri) făcut de Guvernul României ar fi trebuit pus la zid şi criticat la infinit, însă la noi s-a pus încă o dată batista pe ţambal şi lumea s-a dus liniştită la culcare, căci a doua zi urma o nouă zi de muncă. (Cartierul ŞIRET)
