"Domnii Kerry şi Zarif au discutat pe marginea Conferinţei pentru Securitate de la München", a declarat purtătoarea de cuvânt americană Jen Psaki. "Discuţiile au vizat negocierile viitoare ( ... ) în privinţa unui acord global în chestiunea nucleară", a adăugat aceasta.
Potrivit purtătoarei de cuvânt, Kerry a reiterat importanţa faptului ca ambele părţi să negocieze cu bună-credinţă şi ca Iranul să îşi îndeplinească angajamentele asumate în cadrul acordului din noiembrie.
"De asemenea, Kerry a afirmat clar că Statele Unite vor continua să aplice sancţiunile actuale", a adăugat ea.
Zarif a participat duminică, la München, la o dezbatere consacrată situaţiei din Iran şi negocierilor nucleare, programate să fie reluate pe 18 februarie la Viena.