Mergi la conţinutul principal

SUA, măturate de furtuni şi tornade

Traficul aerian a fost întrerupt, iar zeci de mii de gospodării au fost private de electricitate de rafale violente de vânt care au răsturnat maşini, au scos arbori din rădăcini şi au culcat la pământ linii de înaltă tensiune. Părţi importante din oraşul Washington, din statul Illinois, au fost distruse.
Preşedintele Barack Obama a fost informat despre situaţie şi va fi ţinut la curent, a anunţat Casa Albă. Cel puţin cinci persoane au fost ucise, inclusiv două în sudul extrem al statului Illinois, şi una la Washington, a declarat pentru CNN Jonathon Monken, directorul Agenţiei pentru Gestionarea Situaţiilor de Urgenţă din acest stat, avertizând că bilanţul va creşte "în mod considerabil".
Cel puţin două victime au fost ucise în orăşelul New Minden, a declarat pentru AFP Mark Styninger, coronerul comitatului Washington.
Joseph Hoy (80 de ani) a murit la fermă, iar sora sa Frances (78 ani) a decedat la spital.
"Totul s-a întâmplat repede", a declarat Mark Styninger, care locuieşte la aproximativ trei kilometri de ferma familiei Hoy.
În plus, cel puţin 37 de persoane au fost rănite, inclusiv şapte grav, potrivit postului de televiziune News 25, afiliat NBC.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro