"Este extrem de important pentru Statele Unite ca Grecia să depăşească această criză financiară şi ca Grecia să rămână o parte puternică şi vitală a Uniunii Europene", a spus Biden înainte de discuţiile cu premierul Lucas Papademos.
"Suntem alături de voi, solidari, în timp ce îndepliniţi unele dintre condiţiile foarte dificile ale Uniunii Europene şi Fondului Monetar Internaţional în aceste vremuri foarte grele", a adăugat el.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.