* aceasta este concluzia la care au ajuns specialiștii InfoCons, în urma efectuării unui studiu recent * potrivit InfoCons, pe 70% dintre etichetele pastilelor de supt nu este trecută cantitatea de zahăr conținută * în plus, toate comprimatele conțin până la șase aditivi alimentari (E-uri)
InfoCons a realizat un amplu studiu pe baza informațiilor ce se regăsesc pe etichetele produselor tip comprimate (pastile) de supt. S-au avut în vedere, printre altele: cantitatea de aditivi alimentari conținută, cantitatea de zahăr și îndulcitori, aromele identificate, substanțele active folosite precum și informațiile utile referitoare la prospect.
Conform studiului, 100% dintre pastilele ale căror etichete au fost supuse "radiografiei" conțin E-uri într-o mai mică sau mai mare măsură. Pastilele de supt care au făcut obiectul studiului conțin, în medie, până la două E-uri, numărul minim de E-uri descoperit pentru acest tip de produse fiind de unul, în timp ce numărul maxim descoperit este de șase.
Mai mult, pe 70% dintre etichete nu este menționată cantitatea de zahăr conținută de comprimatele de supt (zahărul apare menționat pe majoritatea etichetelor, însă pe aproape 70% dintre ele nu este menționată și cantitatea). Potrivit studiului InfoCons, zahărul din pastilele de supt se încadrează pe o scală între 0 și 1,5 g/pastilă, în timp ce îndulcitorul este regăsit într-o cantitate încadrată între 0 și 1.1 g.
Cantitatea zilnică de zahăr recomandată de Organizația Mondială a Sănătății este de 25 g/ zi (5 plicuri de zahăr). În momentul administrării pastilelor de supt, trebuie avut în vedere și acest aspect, întrucât este important să nu depășim această limită, precizează InfoCons (trebuie avute în vedere și cantitățile de zahăr din celelalte produse alimentare consumate).
Câteva sfaturi utile legate de comprimatele de supt
Este indicat pentru consumatori să păstreze prospectul pastilelor de supt pentru a-l consulta când este cazul. Totodată, e indicat să consultăm medicul sau farmacistul pentru mai multe informații sau neclarități legate de comprimatele de supt. În cazul apariției reacțiilor adverse, adresați-vă medicului sau farmacistului, este îndemnul celor de la InfoCons.
"Suntem în perioada de viroze și de gripe, avem chiar o epidemie de gripă. Dar oare gripa și răceala pot trece dacă ne tratăm cu zahăr, sare sau E-uri? Sau ar trebui să luăm niște medicamente care să ne ajute cu adevărat? Haideți să citim cu atenție eticheta și să înțelegem că este posibil să cumpărăm zahăr, sare și E-uri la un preț extrem de mare, când am putea cumpăra medicamente, poate cu un gust nu atât de bun, o culoare nu atât de atrăgătoare, nu atât de dulci, dar să dăm banii exact pe ceea ce avem nevoie. Noi am citit pentru voi eticheta și este simplu și pentru voi: puteți scana codul de bare cu aplicația gratuită InfoCons și alegeți ceea ce doriți, gestionându-vă banii cu cap", a spus Sorin Mierlea, președintele InfoCons.