Peste 700 de studenţi de la Facultatea de Inginerie Brăila şi Universitatea din Bacău, Universitatea Maritimă din Constanţa, Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi prin Facultatea de Mecanică, Universitatea din Oradea, Universitatea din Petroşani şi Universitatea "Ştefan cel Mare" din Suceava vor participa la proiectul "Product Lifecycle Management (PLM) - Adaptor", prin care se dezvoltă şi se aplică metode inovative de învăţare interactivă de bune practici din industrie. Studenţii vor avea posibilitatea, în cadrul unor cursuri, să simuleze în întreprinderea virtuală conceptele de dezvoltare digitală a produselor şi proceselor, aşa cum sunt folosite în prezent în cele mai moderne companii.
Cursurile sunt împărţite în patru module care acoperă toate etapele din ciclul de viaţă al produsului: concepţia şi proiectarea produselor, simularea şi analiza folosind prototipul virtual, realizarea fabricaţiei digitale a produselor folosind prototipul virtual şi integrarea etapelor de dezvoltare, colaborarea în întreprinderea virtuală şi managementul documentaţiei tehnice despre produs. Pentru fiecare modul în parte se va elabora un manual de specialitate, care va fi folosit ca suport de curs de cei 700 de studenţi. Cursul va dura 31 de luni, timp în care vor fi organizate 14 "Burse ale locurilor de muncă" şi valorează 2,4 milioane de euro. În cadrul lui, studenţii vor beneficia de pregătire gratuită la standarde cerute de companiile moderne din industrie. Studenţii vor fi incluşi în bazele de date ale companiilor partenere, iar experţii PLM vor oferi consiliere în carieră. La final, ei vor primi şi diplome de competenţă.
Studenţii din universităţile amintite se pot înscrie on-line pe site-ul www.plmadaptor.ro .
Proiectul este realizat de Facultatea de Inginerie din Brăila, împreună cu ADA - liderul în implementări PLM în România - şi cu şase instituţii de învăţământ superior tehnic din ţară. Cofinanţarea proiectului este asigurată cu fonduri din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.