* joi seară, a avut loc binecuvântarea căminelor studenţeşti din cadrul Complexului "Alexandru Ioan Cuza" şi a tinerilor studenţi şi masteranzi ai Universităţii "Dunărea de Jos" * preţ de câteva ore, pe holurile căminelor studenţeşti au răsunat, astfel, troparele Sfintei Crucii şi ale Sfântului Apostol Andrei
La iniţiativa ASCOR (Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi) - Filiala "Sf. Apostol Andrei" şi a Ligii Studenţilor din Galaţi, în seara zilei de joi, 14 noiembrie 2019, a avut loc binecuvântarea căminelor studenţeşti din cadrul Complexului "Alexandru Ioan Cuza" şi a tinerilor studenţi şi masteranzi ai Universităţii "Dunărea de Jos" Galaţi, unde învaţă şi tineri brăileni.
Slujba aghesmei a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Ahiepiscopul Dunării de Jos, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, în faţa Troiţei ridicată pentru studenţii din campusul universitar. Slujba a fost oficiată în prezenţa studenţilor din cămine şi a elevilor de la Seminarul Teologic Ortodox "Sfântul Apostol Andrei", care au asistat la momentul liturgic cu multă evlavie şi cu lumânări aprinse în mâini.
În cuvântul adresat, chiriarhul Dunării de Jos a evidenţiat importanţa sfinţirii sufletelor şi a trupurilor noastre, dar şi a locurilor în care ne desfăşurăm activitatea în fiecare etapă a vieţii apreciind, totodată, implicarea tinerilor în organizarea şi desfăşurarea unor astfel de evenimente.
"Tradiţionala vizită printre studenţi, în căminele lor, care sunt, provizoriu, şi casele lor, loc de socializare şi, în acelaşi timp, loc de reflecţie asupra viitorului lor, este şi pentru noi o importantă şansă de a cunoaşte mai bine căile de comunicare de la om la om şi de la suflet la suflet şi cred că sunt puţine ocaziile şi şansele noastre, într-o lume a robotizării şi informatizării, să găsim nu numai uşile deschise ale căminelor studenţeşti, dar mai ales sufletele deschise ale multor tineri de la care am învăţat foarte multe în această seară", a spus ierarhul Dunării de Jos.
Părintele Arhiepiscop a mers apoi în camerele de cămin, acolo unde studenţii şi masteranzii îşi petrec o parte din anii de studiu, i-a binecuvântat, a vorbit cu ei şi le-a oferit iconiţe şi cărţi de rugăciune. Totodată, slujitorii sfintelor altare, însoţiţi de câte un grup de elevi seminarişti şi studenţi teologi, au vizitat fiecare cameră din cele 9 cămine studenţeşti, stropindu-le cu apă sfinţită şi binecuvântându-i pe tineri. Preţ de câteva ore, pe holurile căminelor studenţeşti au răsunat, astfel, troparele Sfintei Crucii şi ale Sfântului Apostol Andrei.