S-au alcătuit patru grupe iar primele două clasate au promovat în sferturi, fază a turneului în care partidele s-au jucat până în momentul în care una dintre formaţii acumula 7 puncte, în timp ce în semifinale s-a jucat până la 11.
Astfel, în penultimul act "Stat" a câştigat cu 11-9 meciul cu "Murgoci", iar "Fraţii fault" au trecut cu 11-10 de "Din greşeală".
Locul al treilea i-a revenit în final echipei "Murgoci" iar finala mare a fost câştigată de formaţia "Stat", în a cărei componenţă au fost jucătorii Cătălin Nazâru, Robert Burada, Daniel Mohonea şi Răzvan Pavel.
Echipele de pe primele patru locuri au primit diplome, brelocuri, sucuri, dulciuri, mingi de baschet, tricouri, şepci, iar campioana şi o cupă, festivitatea de premiere fiind oficiată de Corina Andronache, referent în cadrul DSJ şi antrenorii Mircea Totolici, Radu Rugiubei.
De altfel, organizatorii le-au oferit tuturor participanţilor de la această competiţie sucuri şi dulciuri.
"Consider că a fost o competiţie reuşită din toate punctele de vedere. Cu toate că nu s-au calificat în finală componenţii echipelor de babybaschet şi minibaschet de la Cuza Sport au impresionat prin calităţi individuale, tehnică şi joc colectiv, această competiţie fiind pentru ei o repetiţie înaintea Ligii Naţionale de minibashet din vară", a declarat Mircea Totolici, antrenorul echipei de juniori III de la Cuza Sport.