Iarna a trecut şi peste Brăila în acest an, flămândă, lăsând iarăşi pe străzi amprenta dinţilor de gheaţă ce-au muşcat din asfalt cu poftă. Şoferii valsează pe străzi, ocolind gropile, atât cât pot, dând mărunt din buze, probabil urări de bine adresate, tradiţional, primăriei. În bunul obicei al românului priceput astăzi la toate, cetăţeanul îşi varsă năduful pe loc şi în van, singur în maşină, după care ajunge acasă, deschide calculatorul şi mai combate preţ de vreo două ceasuri pe feisbuc, protestând energic din vârful mausului după care, cu simţul datoriei împăcat, deschide o bere şi e mulţumit că a rezolvat civic problema.
În timpul ăsta, firma (habar n-am care) a câştigat licitaţia pentru "plombele asfaltice" procedează şi ea cum crede că-i mai bine pentru buzunarul ei, plăteşte câţiva muncitori cu salariul minim pe economie, cărora le face instruire care-i partea lemnoasă a cazmalei nu mai mult de 20 de minute înainte să-i trimită pe traseu. Asfaltul se toarnă cum apucă Dorel, pe ploaie, la temperaturi sub cele din normativ, fără "amorsă de emulsie bituminoasă cationică cu rupere rapidă" şi la final îţi arată că, preţ de câteva zile, asfaltul stă cuminte la locul lui, deci teoretic ar putea fi plătit pentru munca "bine făcută".
Problema craterelor din asfalt este una simplă şi este de aceeaşi natură cu cea a bordurilor care parcă sunt şi ele din zahăr cubic, de dispar după o iarnă măcinându-se singure: apa care îngheaţă. Orice elev de liceu ştie că apa peste zero grade este lichidă şi pătrunde peste tot, prin toate fisurile şi că are un obicei prost, atunci când îngheaţă îşi măreşte volumul. Ştie treaba asta şi oricine a uitat sticla de bere în congelator mai mult decât era cazul. Şi o mai ştiu, evident, şi drumarii aceia care caută să aibă de lucru în fiecare an. Ce s-ar face dacă drumurile lor ar fi la fel de rezistente ca acelea construite de romani, care ţin şi astăzi, cum ar fi drumul care leagă Celeiul de Vârtop, astăzi cartiere ale oraşului Corabia, judeţul Olt, drum pavat cu aceeaşi piatră din care este construită cetatea Sucidava. Ar fi şomeri, nu?
Nerespectarea normativelor de turnare a asfaltului, scrise clar, negru pe alb, sunt sursa profitului şi garanţia că firma mai are de lucru şi la anul. Dalele de piatră aduse ca lest de vasele ce încărcau grâne în portul Brăila şi abandonate pe mal, şlefuite de atâţia pantofi care au trecut peste ele, care mai acoperă încă în puţine locuri trotuarele din Brăila, erau un exemplu negativ pentru noua economie de piaţă bazată pe principiul "degradarea planificată", cel care are în grijă ca un anumit produs să nu cumva să dureze prea mult şi să dăuneze producţiei!
Astăzi, marea inginerie, dacă vrei ca patron să-ţi iei rapid BMW, este să produci dale precum buretele, care absorb apa, ce apoi îngheaţă şi o macină complet în câteva sute de cicluri de îngheţ/dezgheţ! Cine vrea să le vadă cum arată dalele moderne după acest proces, le poate găsi pe strada Cojocari, în faţa Palatului LYRA,"renovată" cu astfel de dale, care au ajuns deja nisip.
Mă întreb oare, dacă Brăila ar câştiga titlul de "Capitală Europeană a Culturii 2021", cam cum ar trebui să arate străzile oraşului, după trecerea iernii 2020-2021? Că dacă ar arăta la fel ca astăzi, ar fi tragedie! Există vreo variantă în care lucrările de pregătire, efectuate în vara lui 2020, să ţină bine peste iarnă? Răspunsul este sigur da şi vestea cea bună este că putem aplica metoda şi pentru iarna 2015-2016, dacă se doreşte, şi se numeşte libera concurenţă şi controlul real al lucrărilor! În loc să se ţină licitaţie pentru toate reparaţiile la covorul asfaltic, să câştige o firmă în toată Brăila, se poate ţine licitaţie separată, pe cartiere ale Brăilei, cu condiţia ca lucrările să fie efectuate toate, în acelaşi timp, extrem de scurt, caz în care doar firme diferite pot concura şi câştiga. Dacă licitaţia se face cu termen de execuţie o vară întreagă, atunci e clar că o singură firmă, cea care pune preţul cel mai mic, va plimba o amărâtă de basculantă ruptă, trei Dorei şi-un compresor o vară întreagă până reuşesc să plombeze toate găurile.
Lucrările celor trei firme, pe teren, ar trebui inspectate (sau asistate) de nişte echipe (pot fi şi voluntari) care ar putea să certifice, ca martori, dacă au fost îndeplinite procedurile indicate în normative. Iarna următoare va putea fi testul pe care cele trei firme trebuie să-l treacă şi rezultatul, numărul de găuri din asfalt în primăvară, certificatul de garanţie pentru următoarea mare lucrare a acelei firme care vrea să lucreze şi să dea şi calitate!
În buna tradiţie românească, sunt sigur însă că se vor găsi suficient de mulţi care să-mi explice cu lux de amănunte de ce NU se poate face un lucru sau altul. Experţii de azi în "NU SE POATE" nu sunt de fapt cei care au încercat până au reuşit, ci din cei care au încercat de câteva ori şi s-au lăsat păgubaşi! Şi atunci, de ce pierdem vremea să ne uităm în gura lor?
N.R. Constantin Teodorescu este unul dintre iniţiatorii proiectului "Brăila, capitală culturală europeană 2021"
