Stop abuzului sexual asupra minorilor! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Stop abuzului sexual asupra minorilor!

Campania de prevenire a implicării minorilor în infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale "Stop abuzului sexual asupra minorilor!" a continuat odată cu începerea semestrului al II-lea al anului şcolar 2015-2016. Aceasta a fost iniţiată de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila, prin compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, şi planificată să se desfăşoare până la jumătatea lunii martie 2016. Pentru implementarea acestei campanii, în parteneriatul cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Brăila s-a alăturat Centrul Regional Galaţi al Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane, care a oferit informaţii interesante şi utile pentru grupurile ţintă.
Potrivit informaţiilor transmise de Biroul de Presă al IPJ Brăila, până în prezent, poliţiştii şi specialiştii DGASPC au susţinut 25 de sesiuni de informare în 16 unităţi de învăţământ (14 din mediul rural, una din municipiul Brăila şi una din oraşul Ianca), fiind informaţi preventiv peste 1.300 de elevi şi 140 de părinţi. Localităţile din mediul rural vizitate de poliţişti şi specialişti, în cadrul acestei campanii, au fost Scorţaru Nou, Vădeni, Baldovineşti, Gemenele, Spiru Haret, Cuza Vodă, Tufeşti, Ulmu, Surdila Găiseanca, Grădiştea, Vişani, Jirlău, Tătaru şi Dudeşti. "Activităţile adresate elevilor au avut drept scop conştientizarea acestora cu privire la situaţiile care favorizează producerea abuzurilor, consecinţele acestora asupra minorilor, măsurile de prevenire a infracţiunilor contra libertăţii şi integrităţii sexuale şi modul în care trebuie să procedeze în situaţia în care un minor este victima unui abuz. Specialiştii DGASPC Brăila au indicat importanţa solicitării de sprijin specializat în cazul apariţiei unor situaţii de abuz, iar reprezentantul Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane - Centrul Regional Galaţi a discutat cu elevii pe tema exploatării sexuale a minorilor, ca formă a traficului de persoane, modul în care se realizează recrutarea, ce li se întâmplă victimelor şi le-a oferit recomandări pentru a preveni traficarea", a precizat scms. Jenel Sogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
Specialiştii le-au recomandat elevilor să nu intre în legătură cu persoane necunoscute, întrucât, în realitate, acestea ar putea face parte chiar din categoria abuzatorilor. Poliţiştii au mai atenţionat că indivizii dornici de a obţine plăceri sexuale apelează de multe ori la ameninţări sau şantaj, tocmai pentru a-şi speria victimele şi a le determina să nu reclame abuzurile. Cel mai important este ca atunci când sunt abuzaţi, tinerii să anunţe instituţiile abilitate.
În această săptămână, reprezentanţii celor trei instituţii partenere continuă sesiunile de informare şi prevenire, printre elevii şi părinţii acestora din localităţile Chiscani, Ulmu şi Cireşu.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro