Stolojan: O demisie a lui Băsescu ar fi ultima cireaşă pe un tort amar | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Stolojan: O demisie a lui Băsescu ar fi ultima cireaşă pe un tort amar

Theodor Stolojan a declarat, la RFI, că Traian Băsescu "îşi va relua atribuţiile şi va încerca să repare atât cât se mai poate din ceea ce în aceste luni a fost stricat efectiv în ceea ce priveşte credibilitatea României ca o ţară membră a NATO, membră a Uniunii Europene, capabilă să asigure ceea ce se cheamă statul de drept în România, care e principalul atu în orice relaţie pe care o avem cu aceste instituţii".
În opinia lui Theodor Stolojan, "declaraţiile belicoase" ale lui Antonescu şi Ponta sunt declaraţii făcute la supărare, în primele 24 de ore".
"Eu cred că dânşii vor înţelege şi ar fi spre binele României să înţeleagă că trebuie să accepte coabitarea cu preşedintele Băsescu, iar preşedintele Băsescu a declarat înainte chiar de suspendare că el este dispus să coopereze cu aceştia şi practic, actele lui, desemnarea lui Ponta ca premier, dovedesc acest lucru", a adăugat el.
Întrebat despre o potenţială demisie a lui Traian Băsescu, europarlamentarul PDL a răspuns: "Nu cred că un om care se bucură de credibilitate, singura personalitate politică la ora actuală la vârf în conducerea ţării, care se bucură de credibilitatea partenerilor externi să-şi dea demisia. Asta ar fi, poate, ultima cireaşă pe tortul amar al pierderii de credibilitate pentru România".
Senatorul independent Mircea Geoană a declarat, joi, într-un interviu acrodat MEDIAFAX, că Traian Băsescu îşi va încheia mandatul înainte de 2014, fie prin demisie, fie prin impunerea, într-o modalitate democratică, a plecării sale, respectiv demitere.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro