Stoichiţă a precizat că nu este nemulţumit că în primul cantonament din Antalya nu a avut mai mulţi jucători noi în lot. "Arăt eu a om nemulţumit? E greu de câştigat campionatul cu lotul actual, dar nu imposibil. Mereu este loc de mai bine", a spus Stoichiţă.
Tehnicianul este mulţumit de prestaţia jucătorilor săi în primul cantonament din Antalya. "Am avut condiţii foarte bune şi scopul pe care mi l-am propus l-am atins: pregătirea fizică foarte bună. Sunt semne bune pentru viitor, sper să confirmăm şi în campionat. Să sperăm că vom reuşi şi achiziţii. Singurul meu vis este să câştig campionatul cu Steaua şi sper să devină realitate", a precizat Mihai Stoichiţă.
Lotul echipei Steaua s-a întors, miercuri, din primul cantonament al perioadei de pregătire de iarnă, susţinut în Antalya, Turcia. În acelaşi avion cu delagaţia stelistă a fost prezent şi lotul echipei FC Timişora, preşedintele FC Braşov, Dinu Gheorghe, şi foştii jucători stelişti, actuali mijlocaşi ai grupării Neftci Baku, Marian Aliuţă şi Adrian Neaga.