Mergi la conţinutul principal

Steluţele Dunărene au strălucit la Bucureşti

• la cea de a ll-a ediţie a Festivalului Naţional de muzică pentru copii “Miracol de Crăciun”, Valentina Enea a câştigat Trofeul New Generation, iar la secţiunea Grupuri-Trofeul a fost câştigat de Steluţele Dunărene

 

Pe data de 8 decembrie 2018, Grupul “Steluţe Dunărene”, coordonat de profesor Liliana Toader, a participat la cea de a ll-a ediţie a Festivalului Naţional de muzică pentru copii “Miracol de Crăciun”, desfăşurat Bucureşti, de unde soliştii brăileni au venit acasă încărcaţi cu trofee şi premii.

După cum am aflat de la organizatorul acestui festival, compozitoarea Gabriela Sauciuc Cicone, la ediţia din acest an au participat 114 concurenţi din zona de sud-est a ţării, tinere talente care au evoluat pe  scenă în faţa unui juriu de specialişti în domeniul muzical, având ca tematică a festivalului cântece de Crăciun şi iarnă din repertoriul românesc, internaţional sau etno.

“Fac acest festival împreună cu prietena mea profesor Liliana Toader din dragoste pentru copii, dar trebuie să vă spun că brăilenii au avut rezultate remarcabile. La secţiunea Grupuri-Trofeul a fost câştigat de Steluţele Dunărene,  iar Trofeul New Generation a fost câştigat de Valentina Enea, care a obţinut  multe alte premii în cei aproape 10 ani de când cântă în concursurile şi festivalurile naţionale pentru copii”, a precizat Gabriela Sauciuc Cicone, directorul festivalului.

Potrivit sursei citate, această ediţie a festivalului s-a desfăşurat în cele mai bune condiţii de sunet şi ambianţă necesare unei interpretări muzicale de înalt nivel şi a adus împreună atât copii solişti experimentaţi, cât şi debutanţi, care au fost încurajaţi să îşi depăşească emoţiile şi să se bucure de scenă şi de momentul artistic. Concursul a avut mai multe secţiuni: debutanţi, solişti, dar şi o secţiune specială dedicată grupurilor şi fiecare participant a obţinut premii şi cadouri din partea organizatorilor.

După o competiţie strânsă, rezultatele copiilor coordonaţi de profesor Liliana Toader sunt următoarele:

Trofeul New Generation - Valentina Enea - 13ani; Trofeul de Debut - Maria Damian - 8 ani; la categoria 5 - ani,Trofeul - Maria Lacurezeanu, iar Premiul l -Dalia Coman şi Andra Pucheanu; Premiul al ll-lea Nira Guedenon; trofeul pentru vârsta de 7 ani - Luca Tacu; pentru vârsta de 8 ani, Trofeul a fost câştigat de Natalia Lungu; Premiul l - Julia Stan şi Ruxandra Rădulescu.

La vârsta de 9 ani, Trofeul l-a obţinut Mario Costache; Premiul l - Cezar Dorobanţu şi Andreea Voicu; Premiul al ll-lea Ramona Băjarcă. La categoria 12 ani, Premiul l - Diana Muşat.

La secţiunea Grupuri -Trofeul a fost câştigat de Steluţele Dunărene, însemnând solistele: Cristina Marin, Diana Muşat, Paula Marin şi Valentina Enea.

Despre aceste rezultate remarcabile obţinute la cea de a ll-a ediţie a Festivalului Naţional de muzică pentru copii “Miracol de Crăciun”, profesor Liliana Toader ne-a mărturisit că, deşi competiţia a fost foarte strânsă la toate categoriile de vârstă, soliştii de la “Steluţe Dunărene” au reuşit să obţină premii şi trofee importante şi să impresioneze atât publicul spectator, cât şi juriul. “Juriul a fost format din profesori de canto, textieri, compozitori şi realizatori de emisiuni, personalităţi în domeniul muzical, pedagogic şi scenografic, iar criteriile de jurizare au vizat  interpretarea, intonaţia, dicţia, ritmul, dar şi mişcarea scenică, vestimentaţia, atitudinea. Soliştii noştri au reuşit să urce pe podiumul câştigătorilor şi să obţină trofee importante”.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro