Reunirea lotului va fi programată pentru data de 7 ianuarie, o zi mai târiu se va efectua vizita medicală la Institutul Naţional de Medicină Sportivă, iar în perioada 9-15 ianuarie jucătorii vor efectua doar antrenamente la stadionul din Ghencea.
Primul cantonament din Antalya se va desfăşura în perioada 16-27 ianuarie, iar în cadrul acestuia s-a perfectat un singur meci amical, cu Red Bull Salzburg. După revenire, roş-albaştrii vor avea câteva zile libere, apoi pe 30 ianuarie vor pleca în acelaşi loc, pentru al doilea stagiu de pregătire, care va dura până pe 13 februarie. În acest al doilea cantonament se vor disputa 5 meciuri amicale (1, 5, 8, 10 şi 12 februarie), dar adversarii şi orele de start nu au fost încă stabilite.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.