Mergi la conţinutul principal

Steaua 2010 - 43 de jucători, patru antrenori, un patron, zero performanţe

Gigi Becali, finanţatorul Stelei, a apelat la serviciile a patru antrenori pe parcursul anului, alţi doi ajungând pe banca tehnică a echipei, la trei meciuri, ca interimari. Mihai Stoichiţă, Victor Piţurcă, Ilie Dumitrescu şi Marius Lăcătuş au fost antrenorii chemaţi de Becali să o pregătească pe Steaua. Tehnicianul Eugen Neagoe i-a ţinut locul pe bancă pentru un meci lui Victor Piţurcă, iar Edi Iordănescu a fost interimar la Steaua pentru două partide.
Pe parcursul anului, au apărut şi alţi oameni importanţi din fotbal lângă clubul Steaua. Basarab Panduru a ocupat funcţia de director sportiv în returul sezonului 2009/2010. Victor Piţurcă, care era numit de finanţatorul Stelei manager general, a fost ajutat de "principalul" Eugen Neagoe şi directorul sportiv Florin Marin, iar în actuala organigramă a clubului, Narcis Răducan este director sportiv, iar Mihai Stoica manager general. Ilie Dumitrescu a venit şi el la Steaua cu preşedintele Helmuth Duckadam, fostul portar rămânând în această funcţie şi în prezent.
În privinţa jucătorilor, în total, de la începutul anului 2010, Steaua a folosit în meciurile oficiale 43 de jucători, alţi cinci luând loc doar pe banca de rezerve.
Steaua a început returul sezonului 2009/2010 al Ligii I cu Mihai Stoichiţă antrenor principal şi Basarab Panduru director tehnic. Eliminată din Cupa României şi din Liga Europa, Steaua a fost angrenată doar în lupta pentru campionat în prima parte a anului. În disputa pentru titlu, Steaua pornea de pe locul al treilea al clasamentului, la egalitate de puncte cu primele două poziţii, CFR Cluj şi Unirea Urziceni.
Anul 2010 a început însă dezastruos pentru Steaua, cu o înfrângere pe teren propriu administrată de formaţia care avea să retrogradeze, Ceahlăul Piatra Neamţ. Un 1-3 care a stârnit nemulţumirea suporterilor stelişti ce aveau să-şi apostrofeze favoriţii la sfârşitul meciului, jucătorii şi antrenorii pătrunzând cu greu la vestiare sub tirul de bulgări de zăpadă al fanilor.
Cu prima victorie obţinută de-abia în etapa a patra a returului, înfrângeri cu rivalele tradiţionale, Dinamo şi Rapid, cu ultima scorul fiind 1-5, şi doar egaluri cu CFR Cluj, Unirea Urziceni şi FC Timişoara, Steaua avea să ocupe la sfârşitul campionatului poziţia a patra a clasamentului, la şapte puncte de campioana CFR Cluj.
În pauza competiţională de vară, la Steaua au avut loc schimbări majore, atât pe banca tehnică cât şi în lot. Deşi Victor Piţurcă nu a fost prezentat niciodată oficial la Steaua şi nu a oferit vreodată un interviu în această calitate, el s-a ocupat de pregătirea echipei şi a condus-o în primele etape din postura de "manager general", aşa cum era numit de Gigi Becali. El a fost ajutat de "antrenorul principal" Eugen Neagoe şi de directorul sportiv Florin Marin. Pentru etapa a IV-a a Ligii I, Gigi Becali a numit un nou antrenor, pe fostul jucător stelist Ilie Dumitrescu. Acesta din urmă a venit însoţit de un nou preşedinte al clubului, Helmuth Duckadam, şi de secundul Edi Iordănescu. Steaua a debutat cu o victorie sub conducerea lui Ilie Dumitrescu, câştigând partida de pe teren propriu cu Victoria Brăneşti, scor 2-1. Deşi a renunţat la unii jucători aduşi de Victor Piţurcă, Ilie Dumitrescu s-a bucurat de un alt "lot" de jucători, de data aceasta şapte componenţi ai fostei campioane Unirea Urziceni. Cu acelaşi antrenor pe bancă, Steaua s-a calificat în grupele Ligii Europa după play-off-ul câştigat în compania elveţienilor de la Grasshopper Zurich. Steliştii au câştigat partida de pe teren propriu cu elveţienii cu 1-0, pierzând la acelaşi scor în deplasare, dar reuşind calificarea după loviturile de departajare. Tot sub conducerea lui Ilie Dumitrescu, Steaua a debutat şi în grupa K a Ligii Europa, cu o înfrângere în deplasare, la Liverpool, cu scorul de 1-4. După partida de la Liverpool, a urmat un nou semieşec pe teren propriu, cu Astra Ploieşti, scor 1-1, iar Ilie Dumitrescu şi-a anunţat imediat după partidă demisia.
Pe banca tehnică a Stelei la următoarele două partide, victoria cu Gaz Metan CFR Craiova în Cupa României şi înfrângerea cu Oţelul Galaţi în campionat, a stat Eduard Iordănescu. Înaintea meciului cu Napoli, Steaua a numit un nou antrenor, pe Marius Lăcătuş, care mai antrenase gruparea din Bulevardul Ghencea în alte două rânduri.
Anul 2010 a reprezentat pentru Steaua şi multe reveniri spectaculoase în cadrul clubului, dar şi plecări la fel de neaşteptate. După acceptul lui Victor Piţurcă de a pregăti echipa în vara anului, plecarea acestuia atât de repede a avut darul să surprindă pe toată lumea, de la suporteri până la finanţator. Tot în cadrul clubului s-au întors pentru prima dată de la încheierea carierei de jucător Ilie Dumitrescu, Helmuth Duckadam şi Narcis Răducan, în prezent doar ultimii doi mai fiind în organigrama grupării "roş-albastre". Totuşi, revenirea cea mai spectaculoasă la Steaua o reprezintă cea a lui Mihai Stoica, acesta având în mai multe rânduri conflicte dure cu finanţatorul Gigi Becali.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro