Parlamentarul PNL Brăila, Cătălin Boboc a terminat de redactat proiectul de statut al noului partid rezultat din fuziunea preconizată cu PDL-ul. În calitate de preşedinte al comisiei paritare, funcţie deţinută în egală măsură şi de către europarlamentarul democrat liberal, Daniel Buda, senatorul liberal de Brăila ne-a precizat ieri că singurele elemente care încă necesită completare sunt denumirea şi sigla noului partid. Potrivit lui Boboc, o decizie în acest sens va fi luată astăzi în cadrul Biroului Politic Naţional al PNL, urmând ca democrat liberalii să tranşeze la rândul lor subiectul, miercuri, tot în cadrul BPN. "Din punct de vedere al comisiei de statut, el a fost finalizat. Mai avem de trecut doar denumirea şi sigla care sunt convenite de principiu, numai că trebuie un vot şi o decizie politică pe asta, de la ambele partide. Mai bine zis, în primul rând de la PDL. În rest, lucrurile sunt încheiate. Sigur, statutul are astăzi forma comisiei, dar va fi discutat în cadrul partidelor. La noi la partid, cel puţin, astăzi (n.r. ieri), pleacă şi către filiale spre a-l lua la cunoştinţă, spre a propune eventual amendamente. Cam asta e situaţia. (...) Mâine (n.r. astăzi) va fi o întâlnire politică dimineaţă din câte am înţeles, pe la ora 10:00. Apoi vom avea şi noi la partid şi PDL-ul forurile de conducere", a declarat Boboc.
Conducerea PNL-PDL va fi una paritară
Întrebat de redactorii "Obiectiv - Vocea Brăilei" în legătură cu prevederile statutului noului partid, sursa citată a precizat că în privinţa conducerii s-a mers pe varianta de copreşedinţi, cel puţin până la data de 1 ianuarie a anului viitor. "Conducerea va fi una paritară, vor fi copreşedinţi cel puţin până la 1 ianuarie 2015. Mai apoi forurile de conducere ale partidului vor stabili nişte conduceri mai operative. Dar asta - la momentul acela vom vedea cum anume. E foarte posibil să se continue aşa, dar am lăsat această posibilitate pentru că totuşi, spre exemplu cel puţin până atunci birourile contopite - vă dau exemplul Brăilei -, ar funcţiona într-un for de conducere de vreo 60 de persoane. E în regulă ca principiu, pentru că am plecat de la ideea că nimeni nu trebuie să se simtă dat la o parte şi toţi care vor să se implice să o poată face. Iar aceasta este o perioadă, până la 1 ianuarie, mai ales că urmează şi alegerile prezidenţiale în care toată lumea e binevenită la masă. Ştiţi cum e vorba aia: intră toată lumea, iese cine poate. Adică avem acum o ocazie să convieţuim, să conlucrăm, iar pe traseu unii se vor implica mai mult, alţii mai puţin şi la final vom putea trage o linie", a conchis Boboc.