Astfel, suma de 2,1 miliarde de euro este datorată în urma proceselor deschise pentru 25 de feluri de sporuri cerute în instanţă de 6 categorii de angajaţi, respectiv magistraţi, funcţionari, poliţişti, personalul auxiliar, angajaţi ai Curţii de Conturi şi ai Gărzii Financiare, au declarat participanţi la întâlnire.
Sursele citate au mai declarat că Emil Boc a invocat criza financiară şi a cerut înţelegere de la cei prezenţi la întâlnire, invitaţi la discuţii privind reeşalonarea sumelor restante. Premierul ar fi spus că nu se poate ca aceste sume să fie plătite urgent pentru toate categoriile.
Participanţii la discuţii s-au plâns, însă, că nu mai sunt bani pentru citaţii, expertize, plata de interpreţi şi de alte probleme financiare.
În cadrul întâlnirii, s-a propus ca ministrul Predoiu să vină cu o soluţie care să fie adoptată în Guvern, au declarat participanţi la întâlnire.
Aceştia au mai spus că, la Palatul Victoria, s-au întâlnit cu Emil Boc reprezentanţi ai CSM, procurorul general Laura Kovesi, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Nicolae Popa, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, şi Dan Nica, în calitatea sa de vicepremier.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.