Mesajul transmis de la Berlin a fost cât se poate de clar: deschiderea negocierilor pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană nu trebuie amânată.
„După decizia pe care Marea Britanie a luat-o, negocierile privind ieşirea din Uniunea Europeană trebuie să se desfăşoare după ce Articolul 50 va fi activat. Am căzut de acord aici că acest proces ar trebui să înceapă cât mai curând posibil şi nu amânat", a declarat Frank-Walter Steinmeier, ministrul german de externe.
„Având în vedere că poporul britanic a votat, trebuie să-i respectăm votul. Prin urmare, cerem ca tratatul european să fie respectat, ca Articolul 50 al acestui tratat să fie respectat, ceea ce înseamnă că trebuie să fie aplicat. Trebuie desemnat un nou premier britanic, lucru pentru care este nevoie de mai mult timp, dar există o anumită urgenţă, pentru că este atât în interesul britanicilor, cât şi în cel al europenilor să nu existe o perioadă de incertitudine, care ar avea consecinţe financiare, care poate avea consecinţe economice, care poate avea consecinţe politice", a declarat, la rândul său, Jean-Marc Ayrault, ministrul francez de Externe.