Startul lucrărilor pe Calea Galaţi se amână câteva zile | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Startul lucrărilor pe Calea Galaţi se amână câteva zile

Lucrările la reabilitarea celor două poduri spre Brăiliţa şi a porţiunii din Calea Galaţi cuprinsă între intersecţiile cu Bdul. Dorobanţilor şi Str. Mircea Mălăeru nu a început pe 1 iulie, aşa cum sperau autorităţile locale. Primarul Aurel Simionescu ne-a declarat, ieri, că data predării amplasamentului a fost fixată pentru luni, 4 iulie, şi că abia din acel moment firma care şi-a adjudecat contractul va începe organizarea de şantier. Vă reamintim că reabilitarea respectivului tronson din Calea Galaţi, a podului rutier şi a celui pentru tramvaie a fost adjudecată de "Tehnologica Radion" Bucureşti, firma care lucrează şi la modernizarea străzii Griviţei şi care, până în prezent, nu a dovedit prea multă seriozitate. Primarul Aurel Simionescu speră totuşi că, în jurul datei de 10 iulie, utilajele vor intra la lucru pe carosabilul Căii Galaţi şi pe podul rutier. "În prima fază va fi abordată o cale de rulare, atât pe stradă, cât şi pe pod, pentru ca traficul auto să se poată derula pe celălalt sens. După finalizarea primei jumătăţi se trece la a doua. În ceea ce priveşte podul pentru tramvaie, acesta va fi închis, cam în jur de 20 iulie, iar din acel moment circulaţia tramvaielor va fi oprită", ne-a informat Simionescu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro