Colaborarea dintre LPS Brăila şi echipa fanion a oraşului Brăila continuă să dea rezultate. Vicecampioni naţionali la ONSS, fotbaliştii de la CF Brăila, şcolarizaţi la unitatea de învăţământ menţionată, au făcut pasul spre echipele divizionare. Acum o altă generaţie de copii pregătiţi de profesorul Cătălin Teodor încearcă să-şi facă loc spre marea performanţă. Grupele de copii născuţi în 2002 şi 2003 au obţinut rezultate meritorii la cele două competiţii la care au fost angrenaţi în 2013.
La Cupa "Hagi", unde au participat patru echipe formate din jucători născuţi în anul 2002, CF Brăila s-a clasat pe locul al doilea, fiind învinsă doar de Star s câştigătoarea competiţiei. Golgeterul formaţiei pregătite de profesorul Cătălin Teodor a fost Marius Soare, cu 12 reuşite, celelalte goluri au fost marcate de Alin Şerban, Dorin Dincă, George Ioniţă, Ştefan Câineanu, Gabi Coteţ.
La juniori E, unde la start s-au aliniat tot patru formaţii, CF Brăila a ocupat aceeaşi poziţie. Elevii lui Cătălin Teodor au câştigat cu 8-0 partida cu Sportul Chiscani, un joc în care Alexandru Toma, George Ioniţă şi Răzvan Arhire au realizat câte o "dublă", iar în etapa a doua CF Brăila a dispus cu 13-0 de Steaua Brăila, golgeterii formaţiei învingătoare fiind Alexandru Teodor şi Alexandru Toma, cu patru reuşite fiecare. Alin Mihai cu o "dublă", Alex Ganea, Edi Ionel, Flavius Mistreanu au fost ceilalţi marcatori de la CF Brăila. În etapa a treia CF Brăila a câştigat cu 3-2 meciul cu Star s 2004, Dincă de două ori şi Ioniţă au marcat pentru formaţia lui Cătălin Teodor. Star s 2003 a dispus însă cu 8-1 în ultima etapă de CF Brăila şi a câştigat competiţia.
"Acum doi ani am format două grupe, iar acum 35 de copii pregătesc la CF Brăila, 28 dintre ei fiind deja legitimaţi şi cu meciuri oficiale jucate. Deocamdată nu mă interesează rezultatele, ci doar ca aceşti copii să înveţe corect procedeele tehnice de bază din fotbal. Sper ca mulţi dintre cei care abia acum învaţă tainele sportului rege pe viitor să facă pasul spre fotbalul mare", a declarat profesorul Cătălin Teodor.