Start la judecată pentru tâlharul din scara blocului | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Start la judecată pentru tâlharul din scara blocului

inculpatul Vasile Adelin Călin, cel care i-a furat borseta cu 2.000 lei unui brăilean, a invocat unele excepţii însă nu a reuşit să scape de proces • primul termen a fost stabilit pentru data de 16 aprilie • instanţa a prelungit arestul faţă de tâlhar

 

Individul care l-a lăsat fără borseta cu bani pe un alt bărbat, atacându-l în scara blocului, nu scapă nici de judecată, nici de arest. Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Brăila şi s-a stabilit primul termen de judecată pentru data de 16 aprilie. Luna trecută, instanţa a constatat legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii. Inculpatul a mai primit şi o lună de arest preventiv. Judecătoria Brăila a prelungit măsura preventivă, în luna martie, însă inculpatul a formulat contestaţie. Cauza a ajuns la Tribunalul Brăila, unde, la data de 1 aprilie, s-a respins cererea formulată, tâlharul rămânând la arest.

Individul a comis fapta în seara de 7 ianuarie, la ora 21.23.

Un brăilean de 52 de ani a sesizat prin apelul de urgenţă 112 că a fost victima unei tâlhării. Reclamantul a spus că se afla în scara blocului de pe str. G-ral Eremia Grigorescu, unde locuieşte, când a fost deposedat de suma de 2.200 lei pe care o avea într-o borsetă. Un individ necunoscut i-a smuls borseta cu bani şi apoi a luat-o la fugă. Poliţiştii s-au deplasat imediat la faţa locului şi în scurt timp l-au depistat pe Bulevardul Dorobanţilor pe un bărbat de 30 de ani, din Brăila, suspect de comiterea faptei. Acesta avea în buzunarul de la piept al gecii suma de 2.082 lei, după cum au constatat poliţiştii. Suspectul a fost preluat de poliţişti şi dus la sediul Poliţiei Municipiului pentru audieri, faţă de acesta fiind dispusă măsura reţinerii pe ordonanţă pentru 24 de ore, acesta fiind apoi arestat.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro