* la începutul acestei luni, magistrații Judecătoriei Făurei au constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul din data de 1 iunie emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Făurei, privind pe inculpatul L. F. * acesta a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea a patru infracțiuni de ultraj * în luna mai, inculpatul a amenințat oamenii legii care veniseră la Spitalul din Făurei pentru prelevarea unor probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei unui șofer depistat în trafic, acesta fiind prieten al inculpatului
Individul care a amenințat patru polițiști la spitalul din Făurei și le-a spus că îi lasă în baltă de sânge nu scapă de judecată. Acesta a încercat să invoce unele excepții pentru a arăta nereguli în rechizitoriul procurorului, însă magistrații nu i-au dat dreptate. Recent, magistrații Judecătoriei Făurei au
constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul din data de 1 iunie emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Făurei, privind pe inculpatul L.F., a administrării probelor, precum și a efectuării actelor de urmărire penală.
După cum se arată în soluția postată pe site-ul instanței, bărbatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea a patru infracțiuni de ultraj, fapte prevăzute și pedepsite de Codul penal (persoane vătămate E.M., Ș.L., P.A. și B.C.) și a unei infracțiuni de tulburarea ordinii și liniștii publice “Dispune începerea judecății cauzei privind pe inculpatul L.F. Cu drept de contestație”, este soluția dispusă în luna august.
La data de 13 mai, bărbatul a fost arestat pentru ultraj la polițist, după ce a amenințat oamenii legii care veniseră la Spitalul din Făurei pentru prelevarea unor probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei unui șofer depistat în trafic. Individul a provocat scandal și a spus că îi lasă pe polițiști în baltă de sânge. Individul are antecendente penale.
Potrivit datelor transmise de la Parchetul de pe lângă Judecătoria (PJ) Făurei, în data de 12 mai, procurorii au dispus luarea măsurii reținerii pe o durată de 24 ore, față de un inculpat, pentru săvârșirea, în concurs și în stare de recidivă postcondamnatorie, a patru infracțiuni de “ultraj” asupra a patru polițiști (un ofițer și trei agenți). Aceștia își desfășoară activitatea în cadrul Poliției orașului Făurei și Secției nr. 3 Poliție Rurală Făurei. „Din probatoriul administrat în cauză, în sarcina inculpatului s-a reținut că, în seara zilei de 7.05.2022, după ora 22.30, s-a deplasat la Spitalul orășenesc Făurei, unde organele de poliție conduseseră o persoană depistată în trafic pentru a-i fi prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Deranjat de acțiunea polițiștilor, pe fondul relației de prietenie pe care o avea cu acea persoană, inculpatul a provocat scandal, a adresat injurii și expresii licențioase la adresa mai multor lucrători de poliție în prezența personalului medical. Celor patru polițiști le-a adresat amenințări cu săvârșirea unor acte de violență, respectiv că o să-i taie până va face «baltă de sânge»”, au transmis procurorii PJ Făurei.
La ședința din 13 mai, Judecătoria Făurei a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Făurei și a dispus arestarea preventivă a inculpatului L.F., care nu a reușit nici până acum să scape de arest.