* luni, 23 septembrie, începe efectiv procesul în care personajul principal este Husein Daniel Gabriel, zis “Dasaev”, acuzat de infracţiunea de tentativă de omor * chiar dacă la Curtea de Apel Galaţi au fost desfiinţate unele probe în dosar, fiind admise anumite excepţii invocate în cauză, Husein nu a scăpat de principalele acuzaţii * iniţial, primul termen de judecată era stabilit pentru data de 16 septembrie, însă dosarul era încă la instanţa superioară, astfel că s-a stabilit ca judecata să înceapă pe 23 septembrie
Vin zile grele pentru “Dasaev”. Inculpatul Husein Daniel Gabriel, acuzat de comiterea infracţiunii de tentativă de omor, se pregăteşte de judecată. Luni, 23 septembrie, începe efectiv procesul aflat pe rolul Tribunalului Brăila, în care personajul principal este Dasaev. Chiar dacă la Curtea de Apel Galaţi au fost desfiinţate unele probe, pricipalele acuzaţii au rămas în picioare, iar inculpatul aşteaptă acum ca judecătorii să decidă. Iniţial, primul termen de judecată era stabilit pentru data de 16 septembrie, însă dosarul era încă la instanţa superioară, astfel că s-a stabilit ca judecata să înceapă pe 23 septembrie.
“Amână cauza. Având în vedere că dosarul de fond se află la Curtea de Apel Galaţi, instanţa acordă un nou termen de judecată”, au decis magistraţii.
La şedinţa din data de 2 iulie, inculpatul Husein Daniel Gabriel, zis Dasaev, acuzat de atacul violent din “Music Pub”, a reuşit să îi convingă pe judecătorii CA Galaţi să îi admită unele dintre excepţiile invocate în dosarul aflat pe rolul Tribunalului Brăila. Totuşi, chiar dacă i s-a dat dreptate din anumite puncte de vedere, aceasta fiind opinia judecătorului instanţei superioare, Dasaev nu a reuşit să scape de judecată. Magistraţii de la CA Galaţi au înlăturat din materialul probator administrat în cursul urmăririi penale probele administrate împotriva inculpatului după data de 27 septembrie 2018, despre efectuarea cărora nu au fost anunţaţi avocaţii aleşi ai inculpatului. S-a invocat faptul că unii martori au fost audiaţi de procuror fără a fi prezent şi avocatul lui Dasaev, iar unele acte nu aveau semnătura procurorului. Nu au mai fost luate în seamă nici concluziile raportului de constatare medico-legală al Institutului Naţional de Medicină Legală “Mina Minovici”, pentru aspectele vizând lipsa dovezii poziţiei procesuale a inculpatului (consimţământ sau opoziţie) la efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice şi cu privire la examinarea sa fizică.
Inculpatul Husein se află în arest la domiciliu. În şedinţa din 19 iulie, Curtea de Apel Galaţi a admis contestaţiile formulate de doi dintre inculpaţii din dosarul atacului de la “The Music Pub”. Astfel, Dasaev, acuzat de tentativă de omor, s-a mutat în arest la domiciliu, iar pentru Valentin Matei, acuzat de lovire sau alte violenţe şi tulburarea liniştii şi ordinii publice, a fost revocată măsura controlului judiciar. Faţă de inculpatul Husein, instanţa a prelungit ulterior arestul preventiv.
El are anumite obligaţii impuse, iar dacă nu le respectă riscă să ajungă din nou în spatele gratiilor. De supravegherea inculpatului se ocupă Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Brăila – Serviciul Investigaţii Criminale – Biroul de Supraveghere Judiciară.
Reamintim că Dasaev a ajuns la arest după ce procurorii l-au acuzat că ar fi înjunghiat doi sportivi ai clubului de baschet Cuza Sport, de origine americană, în seara zilei de 15 septembrie 2018, pe holul băii terasei “The Music Pub” de lângă patinoar. Conflictul a fost unul spontan. Cei doi baschetbalişti au ajuns la spital şi au intrat direct în sala de operaţie. Dasaev a fost arestat pentru tentativă de omor. Încă de la început, acesta a fost principalul suspect. În urma anchetei, a rezultat faptul că o singură persoană i-ar fi înjunghiat pe sportivi, faţă de Dasaev fiind emisă ordonanţă de reţinere după atacul violent. Inculpatul şi-a susţinut tot timpul nevinovăţia. În acelaşi dosar vor mai fi judecaţi Nicuşor Fătăligă, Daniel Vasile Niculae şi Popa Florian (agenţi de pază) - acuzaţi de mărturie mincinoasă, Georgel Mocanu, Valentin Dobraniş şi Valentin Cătălin Bulza - acuzaţi de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, şi Vasile Tătaru - acuzat de favorizarea infractorului.