START la Evaluarea Naţională 2024! Elevii brăileni au susţinut proba la Limba română | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

START la Evaluarea Naţională 2024! Elevii brăileni au susţinut proba la Limba română

• la probă au fost prezenţi 1.876 candidaţi, 213 fiind absenţi • examenul continuă joi cu proba la Matematică

 

Au început emoţiile pentru absolvenţii de clasa a VIII-a! Examenul de Evaluare Naţională 2024 a debutat ieri, 24 iunie, cu proba la Limba şi literatura română, unde au fost aşteptaţi circa 2.100 elevi brăileni. Potrivit datelor transmise de Inspectoratul Şcolar Judeţean (IȘJ) Brăila, la probă au fost prezenţi 1.876 candidaţi, 213 fiind absenţi.

Respectând structura deja cunoscută de elevi şi profesori, la primul subiect candidaţii au avut de rezolvat mai multe cerinţe pe baza a două texte:  „Cireşarii”, de Constantin Chiriţă şi „Portret”, de Cella Delavrancea. La subiectul al doilea, absolvenţii de clasa a VIII-a au avut de redactat o compunere de minimum 150 de cuvinte în care să îl caracterizeze pe Tic, personajul din textul lui Constantin Chiriţă.

Proba nu a fost considerată una grea de către elevii brăileni, după cum afirmau aceştia la ieşirea din sala de examen. „Ne-a dat «Cireşarii», caracterizarea. Nu mă aşteptam la asta, dar m-am descurcat. A fost ok. Adică eu cred că m-am descurcat bine”, ne-a declarat Adrian G.

Colega sa, Andreea I., ne-a spus că subiectele la limba română au fost mai uşoare ca la simulare. „Am lucrat foarte multe variante de subiecte şi ce ni s-a dat acum mi s-a părut destul de accesibil. Nu ştiu la exerciţiul 9 dacă am făcut bine asocierea cu o altă operă literară citită, în rest cred că am scris bine. Sper la o notă mare”.

Încrezător în lucrarea sa este şi Cristian D., chiar dacă recunoaşte că a avut emoţii mari înainte de probă. „Când am intrat în clasă aveam impresia că nu mai ştiu nimic din ce am învăţat. Dar după ce au venit subiectele şi am citit toate cerinţele mi-am dat seama că o să mă descurc. Chiar n-a fost greu! Sper să iau peste 8”, ne-a spus acesta.

Şi profesorii de specialitate au afirmat că subiectele la proba de limba şi literatura română au fost accesibile, iar note mari se pot lua uşor.

De menţionat că anul acesta lucrările au fost scanate în sala de examen, în prezenţa elevilor, pentru a fi încărcate în aplicaţia de corectare digitalizată.

 

Joi urmează proba la Matematică

Absolvenţii de clasa a VIII-a din Brăila susţin pe 27 iunie cea de-a doua şi ultima probă din cadrul examenului de Evaluare Naţională. În schimb, absolvenţii care aparţin minorităţilor naţionale vor da pe 28 iunie şi proba la limba maternă.

La fel la ca prima probă, testarea va începe la ora 09.00, iar elevii au la dispoziţie 120 minute pentru a rezolva subiectele. Elevii nu au voie să intre în sală cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări, cărţi, ciorne, rezumate, culegeri sau alte materiale ajutătoare care pot fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor şi nici cu telefoane mobile şi orice instrument electronic de calcul, de stocare de informaţii sau de comunicare. De asemenea, elevii nu pot intra în sală cu ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete sau alte obiecte similare, acestea fiind lăsate la sala de depozitare. Candidaţii care refuză depozitarea obiectelor în sala stabilită de comisie în acest scop nu sunt primiţi în examen.

După finalizarea probelor, primele rezultate se vor afişa pe 3 iulie. Rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor, vor fi făcute publice pe 9 iulie.

Reamintim că Evaluarea Naţională are o miză uriaşă pentru că media de admitere în clasa a IX-a o reprezintă media generală de la examen. Media se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obţinute la cele două probe.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro