• înscrierile se pot face până pe 9 decembrie inclusiv, la cele două secțiuni ale festivalului-concurs, individual sau grup • festivalul se adresează elevilor (pentru secțiunea individual) și trupelor de teatru formate exclusiv din elevi ai școlilor gimnaziale (clasele I-VIII) și liceelor (clasele IX - XII) care nu au ca obiect de studiu arta actorului • „Îmi doresc tare mult ca, la Festivalul de teatru „Bujor Macrin”, să participe cât mai mulți copii, să-și facă curaj să participe. Îi așteptăm cu tot dragul”, a precizat managerul Teatrului „Maria Filotti”, Radu Nichifor
S-a dat startul înscrierilor pentru Festivalul de teatru pentru copii și adolescenți „Bujor Macrin”, dedicat memoriei marelui actor brăilean.
Potrivit organizatorilor - Teatrul „Maria Filotti”, Inspectoratul Școlar Județean și Primăria Municipiului Brăila - Festivalul-concurs se adresează elevilor din învățământul primar, gimnazial și liceal. El îşi propune să stimuleze participarea elevilor la activităţi extraşcolare care să-i pună în valoare, să le ofere satisfacţia muncii individuale sau colective şi, mai ales, să valorifice potențialul creativ de care aceştia dispun.
Obiectivele generale ale Festivalului de teatru pentru copii și adolescenți „Bujor Macrin”, stabilite prin regulament, sunt: stimularea creativităţii și a spiritului de competiţie prin participarea la activităţile propuse în cadrul festivalului; dezvoltarea capacității de a se exprima în fața unui auditoriu, cu dezinvoltură, prin participarea ca actor într-o piesă de teatru care va fi prezentată în cadrul festivalului; stimularea capacității copiilor de a interrelaționa cu colegii de clasă, prin muncă în echipă, prin participarea la diferite activități desfășurate în colaborare cu alte clase.
Cât privește obiectivele specifice, acestea privesc oferirea de oportunități culturale elevilor din ciclul primar, gimnazial și liceal; dezvoltarea simțului artistic și a comunicării elevilor prin implicare directă; deschiderea spre documentare, descoperire și autocunoaștere și relaționare interumană; dezvoltarea viziunii artistice în rândul profesorilor și dobândirea de metode noi de predare prin teatru a altor discipline.
Festivalul-concurs „Bujor Macrin” se adresează elevilor (pentru secțiunea individual) și trupelor de teatru formate exclusiv din elevi ai școlilor gimnaziale (clasele I-VIII) și liceelor (clasele IX - XII) care nu au ca obiect de studiu arta actorului. Înscrierea se face pe baza fișei de înscriere care va fi trimisă la adresa de e-mail: office@tmf.ro până la data de 9 decembrie 2024.
Potrivit regulamentului, fiecare trupă înscrisă trebuie să fie formată exclusiv din elevi/ liceeni. Nu este însă obligatoriu ca toți membrii trupei să aparțină unei anumite instituții. De asemenea, o instituție de învățământ poate fi reprezentată de către una sau mai multe trupe de teatru existente în instituția respectivă, cât și de unul sau mai mulți participanți la secțiunea individual. Fiecare trupă poate prezenta un singur spectacol. Totodată, textele prezentate trebuie să fie interpretate în limba română. Concurenții nu vor alege sau compune texte care să conțină acțiuni fizice și limbaj ofensator sau licențios. Nu în ultimul rând, prin înscrierea la concurs, participanții își exprimă acordul ca spectacolele din cadrul secțiunii finale să fie filmate și prezentate public sub sigla festivalului.
Calendarul Festivalului de teatru „Bujor Macrin”
Ediția de anul acesta se va desfășura în perioada 16-18 decembrie 2024, în incinta Teatrului „Maria Filotti” Brăila. Programul va începe la ora 9:00. Toate trupele participante și concurenții individuali au obligația de a fi prezente/prezenți la locul desfășurării cel târziu cu jumătate de oră înaintea orei programate. Secțiunea de concurs se va desfășura numai cu membrii juriului în sală. Totodată, între spectacolele de la secțiunea grup va exista o pauză de circa 10 minute, timp în care va fi instalat decorul necesar următoarei trupe.
Festivalul se va desfășura pe două secțiuni:
Proba individuală - se va alege un monolog din literatura clasică sau contemporană, colaj de monoloage, poezie, fabulă sau colaj de poezii, fabule, monolog creație proprie (durata: 5 minute);
Proba de grup - se va alege o scenă din opere clasice, contemporane sau creație proprie/colectivă (durata: 20 minute).
Ambele secțiuni ale concursului pot include muzică, dans, pantomimă, instrument, cântec sau orice altă metodă artistică de expresie. De asemenea, concurenții vor alege sau compune texte care să nu conțină acțiuni fizice sau limbaj ofensator și licențios. Ordinea intrării în concurs va fi anunțată în ziua de 14 decembrie, cu două zile înainte de prima zi de concurs, după centralizarea înscrierilor. Decorul, costumele și recuzita pentru reprezentații vor fi asigurate de fiecare trupă sau concurent.
În cazul în care pregătirea trupei pentru spectacol (costumare, machiaj și instalarea decorului) necesită mai mult de 10 minute, acest lucru trebuie anunțat odată cu înscrierea și aprobat de organizatori. În cazul în care reprezentația necesită un decor complex sau format din obiecte voluminoase, transportul și instalarea acestuia intră în sarcina trupei. Organizatorii pot pune la dispoziția trupelor numai obiecte minimale și numai în măsura posibilităților.
Juriul Festivalului de teatru „Bujor Macrin” este alcătuit din personalități din sfera învățământului, culturii și artelor spectacolului. Premiile se vor acorda pe categorii de ciclu de învățământ. Președintele juriului, în urma consultării cu organizatorii, poate acorda derogări (de exemplu, modificarea numărului de premii sau a denumirii acestora). Criterii de jurizare: corectitudine și expresivitate; adevăr scenic în comunicarea verbală și nonverbală dintre parteneri; inventivitate și originalitate în abordare; coeziunea trupei și fluiditatea spectacolului; scenografie (costume, decor, recuzita); prezența scenică, intonație, dicție, emisie; personalitatea interpretului și realizare stilistică.
Premiile festivalului
În cadrul festivalului vor fi acordate următoarele premii, pentru fiecare categorie de vârstă (ciclul primar, gimnazial și liceal):
- Premiul pentru cea mai bună interpretare - masculin și feminin;
- Premiul pentru cel mai bun decor;
- Premiul pentru cel mai bun costum;
- Premiul pentru cel mai bun spectacol;
- Marele Premiu al festivalului.
Festivitatea de premiere va avea loc în Sala Mare a Teatrului „Maria Filotti”.
Potrivit organizatorilor, dintre câștigătorii ediției 2024 vor fi selectați un număr de tineri ce vor completa o trupă de elită - Trupa TMF Junior - care va beneficia de intrare gratuită la anumite spectacole ale Teatrului „Maria Filotti” și la proiecții speciale în cadrul Cinefeel, de accesul în sală la anumite repetiții, dar și de ateliere de teatru organizate special pentru ei cu actorii teatrului.
Regizorul Radu Nichifor, directorul TMF Brăila:
„Festivalul are loc în zilele de 16, 17 și 18 decembrie. Este o perioadă bună pentru copii, sunt în ultima săptămână de școală, o perioadă mai relaxată, și au timp să se ocupe și de această activitate extrașcolară. Este un festival care a pornit din inițiativă privată; un actor din trupă, Adrian Ștefan, a avut ideea acestui festival, a făcut o ediție sau două în regim privat, iar de trei ani de zile teatrul a preluat acest festival. Bujor Macrin a fost un actor și un animator extrem de devotat pentru mulți artiști din trupa actuală, nu degeaba în biroul meu se află portretul dânsului. Încă de la prima ediție, festivalul a adunat dintre copiii care au fost premiați o trupă de elită, ea se numește TMF Junior. Acest proiect, TMF Junior, se adresează copiilor și adolescenților pasionați de teatru. Teatrul are, de asemenea, în derulare, un proiect în colaborare cu Liceul de Arte „Hariclea Darclee”, în care producțiile Liceului de Arte sunt găzduite și sunt jucate în Sala Mare sau în Sala Studio a TMF”.
Potrivit managerului TMF, scopul proiectului „TMF Junior” este acela de a avea un grup de tineri pregătiți, în așa fel încât atunci când teatrul are nevoie în producții de adolescenți ei să poată urca pe scenă alături de profesioniști. S-a întâmplat deja asta. Adolescenții sunt incluși în mai multe spectacole ale TMF (o pondere mare o au în „Scene din viața Mariei Filotti”, unde sunt patru tineri din „TMF Junior”). Totodată, de anul trecut, actorii de la „TMF Junior” au o producție proprie, „Bună seara, domnule Wilde!”.
„Sper ca, din primăvară, să avem o nouă sală care va fi dedicată acestui proiect, va fi pusă la dispoziția Liceului de Arte și la dispoziția oricărei trupe din orice școală și liceu, din municipiu și din județ. Așa cum școlile au laborator de fizică, de chimie, de biologie, teatrul își dorește să pună la dispoziția copiilor un fel de „laborator de teatru”. O mică sală dotată, pregătită în care ei să poată repeta, să-și susțină micile producții și să facă lucrul ăsta într-un mediu profesionist (...) Eu îmi doresc tare mult ca, la Festivalul de teatru „Bujor Macrin”, să participe cât mai mulți copii, să-și facă curaj să participe. Îi așteptăm cu tot dragul, Brăila este un oraș talentat, ne uimește în fiecare an cu ce copii talentați sunt prezenți la festival... E un semnal pe care TMF îl transmite, de trei ani de zile, în comunitate”, a mai precizat managerul Teatrului „Maria Filotti” Brăila, gazda Festivalului de teatru pentru copii și adolescenți „Bujor Macrin”.