• Luceafărul şi Dacia Unirea au completat podiumul • AJF Brăila le-a oferit participantelor diplome şi cupe
Duminică, 5 noiembrie, s-au încheiat etapele judeţene ale Memorialului “Gheorghe Ola” şi cele ale Memorialului “Gheorghe Ene”, competiţii rezervate copiilor născuţi în 2008 şi 2009. Ambele turnee organizate de AJF Brăila s-au
desfăşurat în sala de jocuri a Liceului cu Program Sportiv din Brăila şi au fost câştigate de clubul Stars.
La Memorialul “Gheorghe Ola” Stars a câştigat toate cele trei partide disputate, 15-0 cu Kinder, 9-1 cu Dacia Unirea, 8-1 cu Luceafărul. Pe locul al doilea s-a clasat Luceafărul pe al treilea Dacia Unirea, iar pe al patrulea Kinder. AJF Brăila a acordat şi două premii speciale, unul pentru cel mai tehnic jucător, distincţie pe care a primit-o Denis Pleşa de la Stars, iar Florentin Frăţilă de la Luceafărul a fost desemnat cel mai bun portar.
Lotul echipei Stars: Rafael Bloju, Rareş Crăciun, Alexandru Constantin, Daniel Cristea, Răzvan Lovin, Kevin Leu, Ştefan Bratosin, Andrei Stoian, Denis Pleşa, Denis Dobromir, Ştefan Gheorghică, Rareş Zevedei, Bogdan Copilău.
Aceeaşi ierarhie s-a consemnat la finalul competiţiei şi la etapa judeţeană a Memorialului “Gheorghe Ene”. Stars a câştigat cu 10-0 partida cu Kinder, apoi s-a impus cu 5-0 în faţa celor de la Luceafărul şi cu 6-0 în partida cu Dacia Unirea. La competiţia rezervată copiilor născuţi în 2009 premiile speciale au intrat în posesia a doi jucători de la Stars, Darius Saghin fiind desemnat cel mai bun atacant iar Radu Şoacăte, cel mai tehnic jucător.
Lotul echipei Stars: David Iordache, Sebastian Radu, Robert Pricop, Cristian Ivanov, Radu Şoacăte, Răzvan Neculae, Denis Ertugrul, Rareş Jataruc, Mario Cojocaru, David Bulancea, Darius Saghin.
AJF Brăila le-a oferit echipelor participante diplome şi cupe, aceleaşi distincţii fiind oferite şi copiilor care au primit premii speciale, festivitatea de premiere fiind oficiată de Cristea Rusu, organizator de competiţii în cadrul forului menţionat.
“Ambele competiţii au fost disputate şi la ele au asistat părinţii copiilor care au creat de fiecare dată o atmosferă frumoasă. Cel mai spectaculos meci a fost cel dintre Stars şi Luceafărul, prima echipă a câştigat cu 8-1, însă echilibrul s-a păstrat până aproape de finalul partidei”, a declarat Cristea Rusu.