* turneul de fotbal a fost rezervat fotbaliștilor născuți în 2013
Echipa de fotbal Stars Brăila pregătită de antrenorul Alexandru Balaban a câștigat ediția 2021 a turneului de fotbal “Junior Cup Focșani”. O competiție la care echipa brăileană a marcat 17 goluri și nu a primit niciunul.
La acest turneu au participat nouă formații din Focșani, Ploiești, Brăila cu 2 echipe, Galați, Bârlad, Tulcea.
Stars Brăila a avut victorii pe linie. În primul meci echipa antrenată de Alexandru Balaban a învins-o cu 5-0 pe Delta Tulcea, meci în care au marcat Dudulea 3, Mladinov 1, Ivanov 1, iar în cel de-al doilea joc a trecut cu 3-0 de Junior Focșani, toate golurile fiind semnate de David Dudulea.
Echipa brăileană a înregistrat un scor fluviu, 7-0, în partida cu Real Galați, meci în care Dudulea și Stan au realizat câte un hat trick fiecare, cel de-al șaptelea gol fiind înscris de Focșa.
Finala turneului s-a disputat între două formații brăilene, Stars și Kinder. După un joc spectaculos Stars s-a impus cu 2-0, golurile învingătorilor fiind marcate de Mladinov și Dudulea.
Lotul echipei Stars Brăila:
Eric Negoiță, Gabi Perța, Raul Mladinov, Flavius Stan, David Dudulea, Matei Tarău, Alex Ivanov, Călin Focșa.