Mergi la conţinutul principal

Stancu da din gura in timp ce galatenii construiesc in draci

Presedintele Consiliului Judetean Braila, Gheorghe Bunea Stancu, a renuntat la atitudinea pacifista, in problema cartierului Siret, si a decis sa puna piciorul in prag. Exasperat de asigurarile ca vor accepta jurisdictia Brailei in zona, ca vor lua avize si autorizatii de constructie de la institutiile de profil din Braila, si vazind ca, in teren, autoritatile galatene continua sa ridice intr-o veselie blocuri in cartierul Siret, fara nici un fel de autorizatie, Stancu a inteles ca, de fapt, a fost dus cu zaharelul, si i s-au servit doar vorbe goale. Ca atare, seful CJ a decis sa invite la o ultima discutie prefectul si primarul de Galati si ameninta ca daca se dovedeste ca acestia nu inteleg de vorba buna sa intre in legalitate, va folosi alte metode. "Am invitat autoritatile galatene pentru data de 24 mai, la Braila, la o discutie tot amiabila - as dori eu -, pentru a definitiva daca angajamentele pe care ni le-am asumat fiecare in parte ramin valabile si le indeplinim. Atit eu, cit si domnul primar al Galatiului am spus public ca ne-am inteles si ca lucrurile sint normale. Ei, iacata ca nu am ajuns la o normalitate, intrucit noi sintem in faza de a intocmi caietul de sarcini pentru zona respectiva, si nu s-a rezolvat nimic, dinspre Galati. De aceea vom avea o ultima intilnire si vom vedea care sint solutiile, pentru a-i determina sa intre in legalitate. Nu se poate ca astazi, cind sintem europeni, sa aplicam legea fiecare dupa ureche. Este inadmisibil asa ceva. De aceea vreau sa avem inca o confruntare directa si corecta pe aceasta tema, poate ne intelegem, in final. Eu am mare incredere in prefectul Capra, de la Galati, am discutat de multe ori cu el. Este prea mare interesul pentru aceasta zona, ca sa n-o dezvoltam si sa lucram impreuna acolo. Nu trebuie sa dam credit unor interese personale sau ale unui grup de interese, care fac fel de fel de speculatii pe aceasta tema".

"Am discutat si am asteptat prea mult!"

L-am intrebat pe Stancu in ce mod va actiona "in forta", daca galatenii nu percuteaza nici de aceasta data, insa acesta a preferat sa pastreze deocamdata tacerea asupra metodelor de lucru pe care le are in vedere: "Ne gindim sa trecem la aplicarea legii. Daca legislatia este asa cum au scris-o altii si nu noi, indiferent ca ne convine sau nu, trebuie sa o respectam. Nu se poate sa constatam ca acolo se construieste in continuare, dupa atitea discutii si interventii ale noastre, mai amiabile, mai putin amiabille. (...)Oricum, m-am hotarit sa pun piciorul in prag. Am discutat si am asteptat prea mult!".
Amintim ca galatenii au admis, cu jumatate de gura, ca Braila are jurisdictia teritorial- administrativa asupra celor 1.000 de ha pe care se ridica acum cartierul Siret, in urma cu citeva luni, dupa ce prefectul Brailei, Nicolae Mitroi, a amenintat cu actiunea in instanta, pe aceasta tema, si a demarat procedura prealabila, trimitind o adresa oficiala Primariei Galati. De atunci, autoritatile din orasul vecin tot dau asigurari ca vor anula autorizatiile de constructie emise de ele si vor construi numai cu avize emise de Braila, insa, de fapt, in realitate, galatenii si-au vazut de treaba, construind in continuare, cu documente eliberate tot de ei. In baza promisiunilor autoritatilor vecine, prefectul Mitroi a renuntat la actiunea in instanta, iar acum, cel care s-a saturat de vorbe goale pare a fi presedintele CJ.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro