Stancu şi Moisiu rămân sub control judiciar | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Stancu şi Moisiu rămân sub control judiciar

După ce în dosarul "Stancu vs. DNA" judecătorii Tribunalului Vrancea au menţinut măsura controlului judiciar luată faţă de Gheorghe Bunea Stancu, Mija Florin şi Moisiu Nicolae, doi dintre inculpaţi au formulat contestaţie. Dosarul a ajuns la instanţa superioară, respectiv Curtea de Apel Galaţi, judecătorii respingând însă contestaţiile depuse de Stancu şi Moisiu. "Respinge ca nefondate contestaţiile formulate de inculpaţii Gheorghe Bunea Stancu şi Moisiu Nicolae împotriva încheierii de şedinţă din data de 05.02.2015, pronunţată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. 2610/91/2014. Obligă inculpaţii contestatari la plata a câte 100 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare, către stat. Definitivă", este soluţia pronunţată ieri, 16 februarie, de Curtea de Apel Galaţi, după cum se arată pe site-ul instanţei.
În perioada controlului judiciar, cei trei inculpaţi au de respectat anumite obligaţii, în primul rând ei nevând voie să comunice direct sau indirect cu ceilalţi inculpaţi, cu reprezentanţii persoanelor vătămate, părţilor civile ori cu martorii din cauză. O altă obligaţie este aceea ca inculpaţii să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere sau ori de cate ori este chemat.
Dosarul "Stancu vs. DNA" este pe rolul Tribunalului Vrancea, următorul termen de judecată fiind stabilit pentru data de 20 februarie 2015.
Reamintim că, în data de 2 octombrie 2014, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi a dispus trimiterea în judecată a lui Gheorghe Bunea Stancu, Florin Mija şi încă 12 funcţionari salariaţi ai CJ Brăila. Pe lista inculpaţilor apar şi 3 societăţi de construcţii, respectiv "Concivia" SA, "Tancrad" SRL Galaţi şi subsidiara brăileană "Tancrad Construct", prin care s-a derulat întreaga afacere, alături de cei doi administratori, numărul total al celor trimişi în faţa instanţei ridicându-se la 19. În cauză s-a dispus luarea unor măsuri de indisponibilizare a bunurilor
inculpaţilor în vederea asigurării reparării prejudiciului. Mai precis, a fost instituit sechestrul asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpaţilor Gheorghe Bunea Stancu, Mija Florin, a 6 funcţionari ai CJ Brăila şi a celor 3 firme. Potrivit DNA, prejudiciul produs de inculpaţi, prin atribuirea unor contracte firmelor favorite, se ridică la aproape 3 milioane de lei. Contractele "cu dedicaţie" aveau ca obiect efectuarea unor lucrări de asfaltare drumuri - SC "Tancrad" SRL Galaţi şi SC "Tancrad Construct" SRL Brăila, respectiv  reamenajare/reabilitare spaţii medicale la unităţile spitaliceşti din subordinea CJ Brăila - SC "Concivia" SA.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro