Stancu: «Dacă fapta era atât de gravă cum spun alţii, eram direct în penal» | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Stancu: «Dacă fapta era atât de gravă cum spun alţii, eram direct în penal»

Preşedintele CJ Brăila Gheorghe Bunea Stancu a vorbit ieri despre procesul său cu ANI, în care este acuzat că a încălcat regimul juridic al conflictului de interese, proces aflat în prezent pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Deşi nu a dorit să comenteze prea mult subiectul, Stancu a afirmat că nu are emoţii în privinţa deciziei ÎCCJ. Totodată, acesta a discutat şi despre ce s-ar întâmpla în cazul în care ar fi declarat în incompatibilitate. "Nu o să desemnez eu pe cine urmează după mine. E treaba lor ce fac după ce... Eu mi-am luat păpuşile şi am plecat. Am suficientă muncă. Am ce să fac dacă plec de la Consiliu. Cine va vrea, ăla va lua locul. Nu ştiu să vă spun eu cine trebuie să îl ia. În mod normal, având în vedere ponderea consilierilor, trebuie să ia cineva de la PSD, dacă mă întrebaţi pe mine. Aşa ar trebui. Dar cum dorinţele sunt mari, unii vor să ardă nişte etape, să sară peste ele aşa... Să nu le cadă căciula pe ochi. Dar deocamdată nu suntem în faza aia, aşa că fiţi veseli, ştiu că mă doriţi în continuare. Eu vreau să vă spun un singur lucru. Dacă fapta era atât de gravă cum spun alţii, eram direct în penal, cum sunt şi alţii de altfel. Deci, asta e o bâlbâială pe care nu vreau să o comentez aici, este o găselniţă. Nu am nici cea mai mică emoţie. Eu sunt pregătit pentru orice, că viaţa este făcută şi pentru bune, şi pentru mai puţin bune", a declarat Stancu. Interesant este faptul că liderul PSD a punctat cu această ocazie şi posibilitatea unei candidaturi în Senatul României, la viitoarele alegeri parlamentare din 2016. "Nu ştiu ce să vă spun acum, dar v-am spus în 2012 - la cererea telespectatorilor şi a votanţilor am candidat încă un mandat. Eu ştiu ce va mai fi în 2016? Nu se exclude nimic. O să îi supăr pe unii dintre colegii noştri, dar asta este (...) Dacă mă cer votanţii... îi întreb pe ei la ce să candidez. Poate candidez la Senat", a conchis sursa citată.
Reamintim că preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, a pierdut în luna februarie procesul cu Agenţia Naţională de Integritate, după ce Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a respins ca neîntemeiată cererea de anulare a raportului ANI, potrivit căruia Stancu a încălcat regimul juridic al conflictului de interese. Mai exact, acesta a fost acuzat de inspectorii ANI că în calitate de preşedinte al CJ Brăila a întocmit şi adoptat atât expunerile de motive cât şi Hotărârile Consiliului Judeţean Brăila şi a semnat contracte de asociere între CJ cu SC Clubul de Fotbal Brăila SA, respectiv cu Asociaţia Sportivă Handbal Club "Dunărea" Brăila, în baza cărora a fost încasată suma totală de 7.512.207 lei.
Stancu a făcut recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar în prezent termenul de judecată este pentru 17 iunie, potrivit site-ului ÎCCJ.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro