Proiectul Ministerului Justiţiei de a desfiinţa Judecătoria Însurăţei şi Parchetul de pe lângă aceasta nu pare să fie pe placul preşedintelui CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu. Liderul PSD a declarat că deja a luat legătura cu parlamentarii brăileni şi că încearcă să salveze judecătoria de la desfiinţare. Din punctul său de vedere, menţinerea acesteia este un element extrem de important pentru oamenii din zona respectivă, care ar fi altfel nevoiţi să meargă în Făurei sau în municipiu pentru a-şi rezolva problemele. "Am vorbit şi cu Rotaru. Încercăm, nu promitem, dar încercăm să păstrăm Judecătoria Însurăţei. A mai fost o dată în această situaţie. Mai încercăm o dată, având în vedere aşezarea atipică a judecătoriilor în judeţul Brăila, pentru că noi avem judecătorie doar la Însurăţei, Făurei şi la Brăila. Dacă ar fi să mă întrebaţi pe mine, ar trebui păstrată pentru că pe zona Ianca, să spunem că e Făureiul sau Brăila, dacă discutăm de Însurăţei, este aşezată într-o zonă în care sunt oameni în vârstă, oameni care mai au nevoie şi de judecătorie pentru că ea împarte dreptate în România astăzi. Eu cred că ar trebui să luptăm cu toţii, să susţinem să nu fie desfiinţată. O să încerc să discut şi eu chiar la nivelul la care trebuie. Încercăm să o salvăm", a declarat Stancu.
Reamintim că membrii Consiliului Local Însurăţei au trimis un memoriu Senatului, Camerei Deputaţilor şi Ministerului Justiţiei, după apariţia pe site-ul MJ a unui "proiect de lege privind desfiinţarea unor judecătorii şi parchete". La Judecătoria Însurăţei sunt arondaţi 49.000 de brăileni din 30 de localităţi. Aceasta a mai fost luată în vizor pentru desfiinţare şi în urmă cu trei ani, însă în cele din urmă ideea a fost abandonată. Întrebaţi recent în legătură cu acest subiect, majoritatea parlamentarilor USL, inclusiv liberalii Vasile Varga (deputat) şi Cătălin Boboc (senator), membri în cadrul Comisiilor juridice, au promis că vor încerca să intervină pentru a evita desfiinţarea judecătoriei.