Mergi la conţinutul principal
Municipalul mai așteaptă!

Stadionul Progresul. Au început lucrările

* consilierii municipali au aprobat, în ședința din luna mai, preluarea Stadionului Progresul de către SUPAGL, pentru a putea fi urmărite lucrările de reabilitare * câștigătorul licitației este asocierea SC REPAVIL CONS SRL și SC PROFICONS PROJECT SRL * primarul Marian Dragomir a anunțat că lucrările au început de luni, 7 iunie * cum echipa ”Dacia Unirea” s-a calificat recent în Liga a II-a, se ridică întrebarea privind soarta Stadionului Municipal * primarul Marian Dragomir susține că nu reabilitează stadioane pentru o echipă privată, însă a afirmat că anul acesta se va realiza un studiu în vederea reabilitării Municipalului * totuși, se vor face mici lucrări de întreținere, astfel încât stadionul să poată fi omologat, pentru ca echipa să poată juca acasă * subiectul a stârnit discuții în ședința CLM

 

Veste bună pentru iubitorii sportului și fotbalului din Brăila: Stadionul Progresul a intrat în reabilitare, firma care a câștigat contractul de execuție a lucrărilor începând efectiv treaba, de luni, 7 iunie.  Deschiderea șantierului fusese anunțată în urmă cu câteva zile de primarul Marian Dragomir, în contextul în care în cadrul celei mai recente ședințe ordinare a CLM Brăila aleșii au aprobat transmiterea acestui stadion în administrarea Serviciului de Utilitate Publică de Administrare și Gospodărire Locală Brăila (SUPAGL), pentru a putea fi reabilitat. De acest demers se ocupă o asociere de firme, câștigătoare a licitației: SC REPAVIL CONS SRL și SC PROFICONS PROJECT SRL. Interesant este că subiectul a stârnit lungi discuții în cadrul ședinței CLM Brăila, ajungându-se în cele din urmă la soarta Stadionului Municipal Brăila. Asta mai ales în contextul în care echipa ”Dacia Unirea” avea șanse, la vremea respectivă, să se califice în Liga a II-a, situație care s-a și adeverit între timp. Ei bine, potrivit edilului-șef, nici Stadionul Municipal nu este uitat, chiar dacă Dragomir susține că eforturile nu vizează în niciun caz o singură echipă privată. Primarul susține că în 2021 se va da startul realizării unui studiu de fezabilitate și a documentației pentru reabilitarea stadionului, care ar trebui să aibă o capacitate estimată de 15.000 – 20.000 de persoane. Problema este că un asemenea edificiu necesită fonduri serioase, astfel că municipalitatea va încerca să obțină finanțarea de la Compania Națională de Investiții (CNI) într-un posibil parteneriat cu Ministerul Tineretului și Sportului, care deține încă pista de Dirt Track din cadrul stadionului. Bineînțeles, asta dacă ministerul nu se va decide să predea pista autorităților locale, așa cum acestea susțin că ar prefera.

Având în vedere calificarea echipei ”Dacia Unirea” în Liga a II-a, autoritățile locale vor încerca să facă o serie de minime amenajări, astfel încât Municipalul să poată fi omologat pentru desfășurarea de meciuri din acest eșalon fotbalistic. Astfel, potrivit primarului Marian Dragomir, se vor face lucrări de igienizare, de întreținere a gazonului, se vor monta toalete ecologice și se va interveni asupra scaunelor de la tribuna I.

”Nu vor fi lucrări de amploare, din moment ce tot stadionul, în ansamblu, urmează să intre într-un proces complex de reabilitare și modernizare, astfel încât să poată fi folosit de toate echipele, private sau publice, de la școli sau licee, în baza unui regulament corelat la competițiile locale și naționale”, ne-a declarat edilul-șef al Brăilei.

 

Ce se va face la Stadionul Progresul

Stadionul Complex Sportiv Progresul are o valoare de inventar de 2.929.899,63 lei și a fost dat în folosință în 2002. Stadionul este constituit din patru edificii: birouri (230 mp); sală de sport (332 mp); o centrală (14 mp); tribuna (2.309 mp). Astfel, suprafața totală construită este de 3.286 mp, iar suprafața terenului este de 24.740 mp. Stadionul este situat în Cartierul Vidin din Municipiul Brăila. În 2017 CLM Brăila a aprobat un proiect prin care și-a asumat contribuția municipiului la reabilitarea Stadionului Progresul la 2.600.000 lei cu TVA. Atunci s-a vorbit despre amenajarea tribunei existente, reabilitarea corpurilor de clădire care vor avea diferite destinații: birouri, sala de sport, centrală, vestiare și spațiu de depozitare. Dar cel mai important, amenajarea terenului în vederea amplasării gazonului sintetic. La pachet, Federația Română de Fotbal a încheiat un protocol de colaborare cu municipalitatea și și-a asumat că va asigura finanțarea pentru montarea unui gazon sintetic. În 2019, s-a aprobat documentația tehnico-economică și Documentația de Avizare Lucrări Intervenții (DALI), precum și indicatorii tehnico-economici pentru acest obiectiv, în valoare totală de 5.450.713,945 lei cu TVA din care Construcție plus Montaj 4.630.600,566 lei cu TVA. În 2020, a fost aprobat un nou proiect privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al Municipiului Brăila a construcțiilor (C4 și C5) aparținând obiectivului, pentru a fi desființate. Iar în prezent, după ce contractul de proiectare și execuție a fost încheiat în noiembrie 2020 cu asocierea SC REPAVIL CONS SRL și SC PROFICONS PROJECT SRL, consilierii municipali au mai făcut un pas spre realizarea obiectivului prin transmiterea sa în administrarea SUPAGL Brăila. Astfel, potrivit primarului Marian Dragomir, lucrările au fost demarate luni, 7 iunie. Acestea ar trebui să dureze 14 luni (de la începutul proiectului discutăm despre 18 luni - 2 luni proiectare, 2 luni lucrările de desființare și 14 luni execuția lucrărilor).

 

Discuții interminabile în CLM  despre soarta stadioanelor din Brăila

Cel care a ridicat problema a fost consilierul PNL Brăila, Alexandru Drogeanu, care a felicitat municipalitatea pentru pașii realizați în privința reabilitării Stadionului Progresul, însă și-a manifestat nemulțumirea în legătură cu faptul că, deși echipa Dacia Unirea a intrat în Liga a II-a, Municipiul Brăila nu are un stadion omologat conform standardelor. Acesta a cerut lămuriri privind planurile autorităților în legătură cu cele două stadioane, în special în legătură cu cel Municipal.

”Se modernizează Stadionul Progresul. Licitația pentru proiectare este finalizată. Licitația pentru execuție este finalizată. Constructorul are deja autorizația pentru demolare în momentul de față, urmând ca să o primească ulterior și pe cea pentru modernizare. Se modernizează tot stadionul, din punct de vedere al tribunelor, spațiului de joc. Să vedem dacă Federația Română de Fotbal își va onora promisiunea și contractul încheiat cu Primăria Municipiului Brăila și ne vor dona dânșii suprafața de joc sintetică, care să fie așezată pe infrastructura, să spunem așa, pusă la dispoziție sau reabilitată de constructor. Astfel încât să vină doar suprafața de joc. Sau dacă va fi nevoie să montăm pe cheltuiala Primăriei și suprafața de joc sintetică, așa cum prevede proiectul. Apoi, la intrare sunt niște clădiri - foste vestiare, toalete, total insalubre, inadecvate, care nu mai îndeplinesc condițiile actuale. Acelea vor fi demolate. Se va moderniza clădirea aceea cu etaj, care este în zona din spate și sala de sport”, a explicat Dragomir în legătură cu planurile pentru Stadionul Progresul.

În privința Stadionului Municipal, edilul-șef a explicat că există planuri pentru reabilitarea acestuia, însă nu și fonduri suficiente, de aceea se încearcă realizarea unui studiu în acest an, care va fi ulterior prezentat către Compania Națională de Investiții (CNI) pentru finanțare. Cum Drogeanu s-a oferit să realizeze un proiect pe bucăți, astfel încât stadionul să poată fi folosit în tot acest timp, edilul-șef a explicat că nu este de acord cu jumătățile de măsură și cu cârpelile.

”Noi în perioada următoare vom lansa licitația. Din acel moment, totul depinde de procedura legală privind termenele, posibilele contestații și evoluția în acest sens. Lucruri pe care nu le gestionează Primăria Municipiului Brăila. Știți, licitația se face în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, nu e achiziție directă. E o procedură pe care o să o respectăm, iar CLM, inclusiv dumneavoastră sper să votați proiectul acela”, a mai adăugat primarul.

În cele din urmă s-a ajuns la discuții despre faptul că soarta Bazinului Olimpic depinde tot de acțiunea CNI, precum cea a Stadionului de Atletism din Brăila, de decizia ministerului.

Viceprimarul Alexandru Jantea, a intervenit pentru a sublinia că și în cazul Stadionului Municipal există o situație problematică legată de pista de dirt track, care se află tot la Ministerul Sportului, astfel că abordarea Primăriei va trebui să includă fie obținerea respectivului imobil, fie un parteneriat în acest sens, pentru reabilitarea celor două obiective.

În cele din urmă, proiectul a fost aprobat cu unanimitate de voturi.

 

Planurile autorităților implică un Stadion Municipal de 15-20.000 locuri

Contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, în contextul în care echipa ”Dacia Unirea” a avansat însă nu are în prezent un stadion omologat unde să poată juca, Dragomir a punctat că municipalitatea nu poate face investiții pentru o entitate privată. Cu toate acestea, edilul-șef a expus câteva dintre planurile sale pentru un viitor Stadion Municipal.

”Noi dăm drumul la proiectare, la DALI, care ne va spune exact care e situația. Vrem să facem un stadion nou de 15 – 20.000 locuri. Ne obligă procedura să păstrăm pista de dirt track. Dacă ministerul o vrea, să și-o păstreze. Dacă o donează Primăriei să fie și ea reabilitată, o reabilităm. După aceea depunem proiectul la CNI pentru finanțare. Valorile sunt foarte mari la stadioanele din țară. Primăria nu are acești bani. Dar repet. Noi facem pe banii noștri Stadionul Progresul și pentru Stadionul Municipal depunem proiect la CNI. Dar țin să precizez: stadionul nu va fi pentru o echipă. A nu se înțelege că facem stadionul dedicat. Acesta va fi pentru toate echipele din județul Brăila. Pentru toate școlile și liceele care vor putea să intre să îl utilizeze în baza regulamentului și respectării programului competițional. Și insist foarte mult pe acest lucru! Este valabil și pentru Stadionul Progresul, dacă vor dori să își organizeze și ei competiții acolo. De asemenea, Stadionul Municipal în momentul în care va fi finalizat, va putea fi organizat pentru diverse evenimente, inclusiv pentru concerte”, a conchis Dragomir.

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro