Stadionul “Progresul”, cu un pas mai aproape de reabilitare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Stadionul “Progresul”, cu un pas mai aproape de reabilitare

• consilierii municipali au aprobat documentaţia tehnico-economică şi Documentaţia de Avizare Lucrări Intervenţii (DALI) pentru reabilitarea Stadionului “Progresul” • valoarea totală a proiectului este de aproape 5,5 milioane lei (cu TVA), iar durata de realizare de 18 luni • obiectivul ar trebui realizat în parteneriat cu Federaţia Română de Fotbal (FRF)

 

Veste bună pentru iubitorii sportului din Brăila. Consilierii municipali au spus “Da” proiectului privind documentaţia tehnico-economică şi Documentaţia de Avizare Lucrări Intervenţii (DALI) pentru reabilitarea Stadionului “Progresul”. Valoarea totală a investiţiei este de 5.450.713,945 lei cu TVA, din care Construcţie plus Montaj înseamnă 4.482.369,430 lei cu TVA. De asemenea, trebuie subliniat că durata de realizare a fost fixată la 18 luni din momentul începerii lucrărilor. Aşa cum am anunţat şi în alte ediţii, proiectul se doreşte a fi realizat în cadrul unui parteneriat cu Federaţia Română de Fotbal (FRF). Revenind la documentaţie, precizăm că aceasta a fost realizată de SC “Proficons Project” SRL Botoşani. Iar după cum reiese din devizul general al obiectivului, din întreaga valoare a investiţiei, cheltuielile de proiectare şi asistenţă înseamnă un total de 173.331,959 lei cu TVA.

“Întreg complexul stadionului se află într-o stare avansată de degradare, clădirea existentă fiind construită în jurul anilor 1974 - 1976”, se arată în cadrul raportului de specialitate al proiectului. Astfel, în urma verificărilor s-a constatat că stratul suport nu corespunde din punct de vedere al planeităţii şi statificaţiei, tribunele se află într-o stare avansată de degradare, iar clădirile sunt degradate şi nu pot fi utilizate. De asemenea, lipsesc utilităţile. Totuşi, construcţia dispune de energie electrică, apă şi canalizare, mai puţin racord la instalaţia de gaze. Mai trebuie punctat că suprafaţa terenului este de 24.749 mp, în timp ce suprafaţa construită are 3.286 mp.

Lucrările de reabilitare constau în: amenajarea terenului de fotbal cu gazon sintetic; amenajarea tribunii existente; reabilitarea corpurilor de clădire aferente stadionului. Mai mult, după cum a anunţat primarul Marian Dragomir, va fi montată o instalaţie de iluminat pe timp de noapte.

 

Dragomir şi-a exprimat dorinţa ca FRF să rămână parteneră a proiectului

În cadrul celei mai recente şedinţe a CLM Brăila, când s-a discutat acest proiect privind reabilitarea stadionului “Progresul”, consilierul PND Bogdan Botea a solicitat lămuriri în privinţa oportunităţii montării de gazon sintetic. De asemenea, acesta a dorit să sublinieze că, din punctul său de vedere, reabilitarea Stadionului Municipal ar fi fost prioritară. Primarul Marian Dragomir a profitat de moment pentru a veni cu explicaţii.

“La stadionul Municipal intenţionăm să facem o asociere, deoarece în momentul de faţă primăria nu are bani suficienţi pentru modernizarea acestuia. Trebuie să facem această asociere cu cei de la Consiliul Judeţean pentru a obţine fonduri prin Compania Naţională de Investiţii aşa cum am făcut şi cu bazinul olimpic, investiţie în desfăşurare aproape de finalizare. Un alt aspect legat de stadionul Municipal este că acesta nu ne aparţine în integralitate. Pista de dirt-track aparţine Ministerului şi acum în această perioadă se fac toate demersurile privind transferul bazelor de la cluburile municipale către Primăria Municipiului Brăila. Aşteptăm şi această pistă pentru a realiza un proiect complex care să o includă. În momentul în care stadionul Municipal va fi în reabilitare, vom avea nevoie de un alt stadion unde să se poată desfăşura competiţii. Referitor la stadionul Progresul (...) anul trecut aţi votat asociarea cu Federaţia Română de Fotbal pentru ca Primăria Municipiului Brăila să pregătească infrastructura necesară stadionului şi federaţia să ne doneze cu titlu gratuit suprafaţa de joc sintetică. Dacă FRF o va face, acest lucru va reprezenta un plus pentru noi, deoarece vom face o economie substanţială. Dacă FRF nu va mai da gazonul sintetic, lucru puţin credibil având în vedere că sunt parteneri serioşi, atunci Primăria va suporta costurile, deoarece trebuie să investim şi în aceste baze sportive”, a declarat Dragomir.

Tot cu această ocazie, primarul a venit cu un amendament la proiect, în sensul introducerii de iluminat pe timp de noapte pe stadionul “Progresul”. Însă nu este vorba despre o nocturnă propriu-zisă, după cum a explicat edilul-şef, ci un sistem cu leduri, asemănător celui montat la nivelul întregului oraş.

“Vor fi modernizate tribunele, suprafaţa de joc şi vestiarul din clădirea cu etaj. Vestiarele de la intrare pe partea dreaptă nu întrunesc condiţiile de reabilitare, iar acolo se va demola şi reamenaja zona”, a mai explicat Dragomir despre viitoarea investiţie.

Proiectul de hotărâre a fost aprobat cu 24 voturi “pentru” şi o abţinere a consilierului PND Bogdan Botea.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro