* anunțul că Primăria Chiscani se va asocia cu Primăria Brăila și cu Consiliul Județean, pentru o administrare mai eficientă a stațiunii, găsește acest obiectiv turistic de interes național într-o stare jalnică
Faima națională și europeană a virtuților curative a apei sărate, microclimatului și nămolului sapropelic, dotările de excepție de care s-a bucurat începând din 1875 ne fac să fim mândri de această oază de sănătate care este Stațiunea Lacul Sărat, dar și triști văzând în ce stare de abandon și degradare a ajuns o mare parte din perimetrul stațiunii. Ca de altfel și alte stațiuni balneo climaterice ale României, acaparate inclusiv de fostele sindicate și unde fiecare a construit ce și cum a vrut. Iar dacă stațiunea Lacul Sărat a fost permanent legată de istoria și administrarea Brăilei, lucrurile s-au agravat odată cu trecerea ei la comuna Chiscani, fapt generator de multiple controverse. Care controverse, în sârșit, toată lumea speră să dispară definitiv odată cu anunțarea unirii intereselor, planurilor/proiectelor și ideilor dintre autoritățile brăilene și primăria Chiscani. Deja Consiliul Județean și Primăria Brăila anunță că vor “inventaria” tot ce trebuie îmbunătățit, mai ales în materie de ordine, curățenie, dotări, starea aleilor etc, etc.
Până atunci să vedem, însă, cum stau lucrurile în prezent. În primul rând, o liniște mormântală și nici țipenie de om, mai ales din cauza pandemiei. De remarcat că a dispărut acel indicator, de lângă benzinărie, care anunța stațiunea; la intrare, nu poți da de o “hartă” a acesteia; linia de tramvai nu este semnalată pentru conducătorii auto; stația de tramvai este total abandonată, cu ușile sudate și geamurile sparte, de ani de zile. Cine se ”rătăcește” prin zonă trebuie neapărat să se ferească de câini, bine hrăniți, care ies pe sub gardul căminului de bătrâni, iar în stațiune să stea cu ”ochii în paișpe” la maidanezi lihniți de foame. De remarcat și că, încă din zona parcării auto, trotuarul este ocupat de utilaje și mașini ale unor organizări de șantier, între ele carosabilul fiind plin de noroi sau, după caz,cu praf.
Și ajungem în centrul stațiunii. Aici, fosta fântână arteziană este astupată cu o podină din lemn distrusă de intemperii (cineva a avut neispirata idee să o transforme în scenă pentru spectacole). Și încep surprizele total neplăcute : bănci și coșuri de gunoi în întregime sau parțial distruse (chiar dacă la vremea lor au fost amplasate și reparate de către SUPAGL); un cămin de vane este fără capac, iar pe fostele alei pietonale se intră cu mașinile. Nu lipsesc apoi gropile de pe aleile parcului, printre copaci se văd bucăți din beton și bordurile distruse ale unor alei dispărute; spre mănăstire (singura zonă amenajată de Seroplant și SUPAGL, ca la carte) stâlpii de iluminat din beton, vechi de acum 50-60 de ani și inutili, stau nescoși lângă stâlpii moderni, cu leduri. Au dispărut (și e bine) acele jardiniere care semănau cu niște sicrie în miniatură, dar și gunoaiele aruncate acolo unde, cândva, era o toaletă publică, cu toate dotările necesare, ajunsă acum o ruină.Tabăra pentru copiii veniți aici din toată țara pentru recreere, sport, sănătate și participarea la diverse activități cultural – educative a ajuns un camping cu grătare; cantina copiilor are acum altă destinație, iar acolo unde era plaja destinată exclusiv celor mici este o zonă total insalubră: garduri din beton sparte și prin care se aruncă tone de gunoi; grupul sanitar cu ușile sudate, iar alături un prepeleac din lemn unde cei veniți la plajă fără bilet improvizează niște dușuri din PET-uri (ceva asemănător cu “plaja săracilor” din coada lacului, de lângă linia curbă de tramvai).
Mai vezi în stațiune vegetație crescută sălbatic în pădure, crengi uscate, indicatoare de circulație spânzurate în pomi sau obturate de vegetație; asfalt “înghețat”, canalizări distruse, gunoi și gropi pe drumul ce duce spre Drumul Comunal 8, unde degeaba este pusă o barieră. Iar “inventarul” neregulilor poate continua. Inclusiv la vară, cu gălăgia și decibelii generați de nunți și petreceri diverse întinse toată noaptea, la un grătar în pădure sau pe marginea lacului. Deci, este mult de lucru și intervenit pentru renașterea stațiunii Lacu Sărat și revenirea ei la faima de odinioară. Spor la treabă!
