Staţia “Braicar” de la intersecţia Cuza cu Mihai Eminescu este obligatorie şi pentru traseele 2, 4 şi 10 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Staţia “Braicar” de la intersecţia Cuza cu Mihai Eminescu este obligatorie şi pentru traseele 2, 4 şi 10

• a subliniat, ieri, directorul societăţii, Cornel Săndulescu, ca răspuns la o serie de reclamaţii ajunse pe adresa redacţiei noastre de la mai mulţi cititori • aceştia s-au plâns că unii şoferi pur şi simplu refuză să oprească

 

Şoferii de pe autobuzele  “Braicar” îşi dau iarăşi în petec. După ce, la începutul verii, refuzau să pornească aparatele de aer condiţionat, fiind nevoie de intervenţia conducerii companiei şi de controale de la Primărie ca să-i determine să le pună în funcţiune, mai nou, unii şoferi refuză să facă staţie pe bulevardul Cuza la intersecţia cu str. Mihai Eminescu, în zona sediului PSD Brăila.

După cum se cunoaşte deja, de circa o săptămână, autobuzele 2, 4, 10, 16 şi 17 circulă pe trasee modificate, pe sensul spre şi dinspre Centrul Istoric, din cauza lucrărilor la reţeaua subterană de apă potabilă a oraşului din zona intrării elevilor de la colegiul “Gh. Munteanu Murgoci”. Conducerea operatorului public de transport în comun SC “Braicar” SA a explicat că autobuzele care circulă pe liniile 2, 4 şi 10, pe sensul de mers spre Centru, vor vira stânga, pentru a ajunge pe bulevardul Al. I. Cuza, pe care vor circula până la intersecţia cu strada Polonă, pentru a ajunge în Centru, iar după ce vor face rondoul, fiecare va intra pe traseul obişnuit. În ce priveşte autobuzele pe liniile 16 şi 17, acestea îşi vor continua itinerarul pe Cuza pentru a ieşi în Calea Galaţi. La întoarcere, pe bulevardul Al. I. Cuza, la intersecţia cu strada Şcolilor, autobuzele vor vira dreapta, urmând a se încadra apoi spre Calea Călăraşilor, pe bulevardul Independenţei.

Mai mulţi călători ne-au semnalat însă revoltaţi faptul că unii dintre şoferii de autobuze de pe liniile 2, 4 şi 10, pe sensul dinspre Barieră, refuză pur şi simplu să oprească la staţia de la Winmarkt. De aceea, am luat legătura cu reprezentanţii operatorului public de transport, de unde am primit confirmarea că staţia de la intersecţia b-dul Al. I. Cuza cu strada Mihai Eminescu, din dreptul sediului PSD, este OBLIGATORIE pe perioada cât se circulă pe trasee modificate din cauza lucrărilor de pe Calea Călăraşilor. “Sunt probabil şoferi care nu opresc acolo, dar le vom face din nou instructajul pentru a elimina orice neînţelegere”, ne-a declarat directorul general al “Braicar”, Cornel Săndulescu.     

De precizat că programarea lucrărilor de pe Calea Călăraşilor s-a făcut de aşa natură încât totul să se termine undeva într-un interval de 60 de zile lucrătoare, adică până la finele lunii noiembrie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro