Brăilenii care vor să-şi încerce norocul în afaceri vor putea accesa un ajutor de stat de maxim 10.000 de euro pentru investiţii, prin Programul SRL-Debutant 2016, aşa cum se arată într-un proiect de procedură de derulare a acestei scheme de finanţare, publicat zilele acestea de Ministerul Economiei.
Mai precis, Direcţia Politici Antreprenoriale din subordinea ministerului amintit a publicat duminica trecută propunerea de procedură pentru acest program, ediţia 2016, dar, deocamdată, nu a fost stabilită data la care antreprenorii debutanţi vor putea să depună cererile de finanţare şi planurile de afaceri. De asemenea, nu a fost stabilită nici instituţia de credit parteneră prin intermediul căreia va fi implementat programul guvernamental.
Potrivit regulii jocului, intensitatea finanţării nerambursabile este de 50%, ceea ce înseamnă că pentru a obţine grantul de maxim 10.000 euro, aplicantul trebuie să vină cu partea sa de cofinanţare, în sumă egală, cu precizarea că beneficiarii vor putea să obţină pentru asta un credit bancar, cel mai probabil chiar de la viitorul partener al ministerului în acest proiect.
"Pentru întocmirea contractelor de finanţare, beneficiarii trebuie să prezinte dovezi certe privind capacitatea de cofinanţare a proiectului, respectiv prezentarea de: extras de cont semnat de către ofiţerul bancar (eliberat cu cel mult 3 zile lucrătoare înainte de data depunerii) care să demonstreze că beneficiarul dispune de suma necesară cofinanţării /contract/ linie de credit, emis de o instituţie financiară bancară din Romania, care va acoperi cel puţin valoarea finanţării proprii a proiectului, respectiv procentul de cofinanţare din cheltuielile eligibile" - se arată în propunerea de procedură de implementare a Programului SRL-D 2016.
Suma maximă care va fi acordată în acest an va fi de 45.245 lei (echivalentul a circa 10.000 euro) per beneficiar, regula finanţării find aceea că antreprenorul va trebui să plătească din banii săi toate investiţiile incluse în program, pentru ca apoi statul să-i deconteze cheltuielile în limita sprijinului financiar accesat.
Prin Programul SRL-D se acordă facilităţi pentru microîntreprinderile nou-înfiinţate, conduse de întreprinzătorii debutanţi în afaceri, care desfăşoară pentru prima dată activitate economică, prin intermediul unei societăţi cu răspundere limitată debutantă (SRL-D).
În anul 2016, bugetul alocat schemei de ajutor de minims SRL-D este de 22,7 milioane lei, iar din primele estimări ar putea accesa finanţarea circa 500 de microîntreprinderi.
Înscrierea în program, solicitarea acordului de principiu pentru finanţare şi completarea planului de afaceri în vederea obţinerii finanţării se fac online, pe site-ul http://www.aippimm.ro/.