Şcoala "Fănuş Neagu" a găzduit luni, 10 mai, o nouă fază a proiectului de tineret "Spre viitor", la care au participat peste 100 de elevi din clasele a VII-a şi a VIII-a. Obiectivul prioritar al acestui proiect constă în informarea tinerilor din Brăila cu privire la domenii de activitate mai puţin accesibile elevilor de la şcolile generale, din surse acreditate, competente şi actuale, avându-se totodată în vedere prognozarea şi orientarea spre un posibil viitor domeniu de activitate. Proiectul de tineret este realizat de Direcţia pentru Tineret Judeţeană Brăila, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, reprezentat prin intermediul şcolilor "Anghel Saligny", "Dimitrie Cantemir", "Nicolae Bălcescu", "Mihail Sadoveanu" şi "Fănuş Neagu".
Elevii de la Şcoala "Fănuş Neagu" au vizionat filme tematice şi au primit informaţii utile, actuale, cu privire la diferite domenii de activitate, prin amabilitatea şi bunăvoinţa lectorilor Mădălin Gorciu - şef Centru Instruire - Departamentul Resurse Umane din cadrul "STX" Brăila, Dragoş Neagu - directorul Bibliotecii Judeţene "Panait Istrati", Brînduşa Ilie - reprezentant al Muzeului Brăilei şi prin intervenţiile ofiţerilor de prevenire din cadrul IPJ Brăila, compartimentul "Analiza şi Prevenirea Criminalităţii", inspector principal Elena Nechifor şi inspector Dida Petcu.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.