Nou promovata în Liga a III-a, Sportul Ciscani a fost repartizată în Seria întâi, alături de Avântul Valea Mărului, Olimpic Cetate Râşnov, SC Bacău, Olimpia Râmnicu Sărat, Ştiinţa Miroslava, CSM Roman, Metalosport Galaţi, AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, Sporting Lieşti, Aerostar Bacău, CSM Paşcani, Atletico Vaslui, AFC Odorheiu Secuiesc, AFC Hărman. În prima etapă, pe 3 septembrie, Sportul Chiscani o va întâlni pe teren propriu pe Aerostar Bacău, formaţie care s-a clasat pe locul al şaptelea, în Seria întâi, în sezonul trecut.
"Eu consider că este o serie puternică, mai tare decât cea din campionatul precedent, pentru că din ea fac parte noua echipă a Galaţiului, Metalosport, Olimpia Rm. Sărat care a ocupat locul al doilea ediţia trecută, mai sunt două echipe din Bacău, cu prima Aerostar, chiar ne întâlnim în etapa inaugurală. Eu sper să facem o figură frumoasă în prima etapă şi să câştigăm pentru a demonstra că nu întâmplător am ajuns în acest eşalon. Dacă pornim cu dreptul vom avea moralul bun pentru partidele care urmează, unele la fel de grele, în deplasare la Sporting Lieşti şi apoi pe teren propriu cu Olimpic Cetate Râşnov", a declarat Georgel Pascu, preşedintele clubului Sportul Chiscani.