Sportul Chiscani a pierdut derby-ul codașelor, 0-2, în fața celor de la Dinamo Bacău | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sportul Chiscani a pierdut derby-ul codașelor, 0-2, în fața celor de la Dinamo Bacău

* duelul ultimelor clasate a fost câștigat meritat de echipa oaspete

 

Derby-ul codașelor din Seria a II-a a Ligii a III-a, disputat la Chiscani, între Sportul Chiscani și Dinamo Bacău, a fost câștigat meritat de echipa vizitatoare cu 2-0. Jucătorii formației pregătite de Andrei Întuneric au fost primii la minge și au controlat în mod autoritar jocul în primele 70 de minute. Pe ansamblu s-a văzut că în teren s-au duelat cele mai slabe echipe din această serie. Însă trebuie menționat faptul că, de data aceasta, Sportul Chiscani a avut câteva ocazii mari de gol.

Dinamo Bacău putea deschide scorul în minutul 5, când Robert Pușcașu a șutat plasat din lovitură liberă, însă Olaru a reușit să devieze mingea în corner. Sportul Chiscani a amenințat poarta adversă în minutul 12. Stroe a centrat de pe dreapta iar Bahnașu a reluat mingea, din voleu, pe lângă colțul lung al porții oaspeților. Dinamo putea deschide din nou scorul în minutul 14, dar mingea trimisă cu capul de Tofan a șters transversala. Dascălu s-a remarcat în minutul 23 când a scos de sub bară mingea șutată din lovitură liberă de Mohoriță. Formația vizitatoare a trecut în avantaj în minutul 26. Hodorogea a șutat din careu, iar Olaru a deviat mingea în corner. Lovitura de colț a fost executată de Pușcașu, iar Sima a deviat mingea, în propria poartă. Putea fi 2-0 pentru oaspeți, însă din nou Olaru (min. 31) a avut un reflex salvator în fața lui Hodorogea. La ultima fază a primei reprize, Olaru a ieșit din nou și a reușit să degajeze mingea din fața lui Butnariuc.

Tot oaspeții au avut prima ocazie de a înscrie și în repriza a doua, însă Hodorogea (min. 55) a șutat în plasa laterală. Contrar cursului jocului, în minutul 59, Sportul Chiscani putea egala numai că deși s-a aflat doar față în față cu portarul advers, Dănăilă a ratat impardonabil. Sportul a mai avut două ocazii de gol, dar în minutul 63 Popa a ratat din 6 metri, iar în minutul 78 Dănăilă nu a șutat pe spațiul porții din 4 metri. Și cum ocaziile se răzbună, în primul minut de prelungire al părții secunde, Bohian a marcat și Dinamo Băcău a câștigat cu 2-0.

Sportul Chiscani: Olaru – Iacob, M. Pascu, Sloată, Dănăilă, Sima – Stroe (min. 41: L. Popa), Iancu, Bahnașu, Mohoriță (min. 64: Tarozzi) - S. Crăciun (min. 86: T. Ioniță).

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro